Victor Rebengiuc

Data nasterii: 10 februarie 1933

A absolvit UNATC "I. L. Caragiale" Bucuresti in 1956, clasa prof. Aura Buzescu si Beate Fredanov

Roluri in teatru:

Jim Curry - Omul care aduce ploaia de R. Nash, regia Liviu Ciulei

Pierre - Nebuna din Chaillot de J. Giraudoux, regia Liviu Ciulei

Walter Lee - Un strugure in soare de L. Hausburry, regia Lucian Pintilie

Orlando - Cum va place de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei

Voghin - Copii soarelui de Maxim Gorki, regia Liviu Ciulei si Lucian Pintilie

Bolkonski - Razboi si pace de E. Piscator, dupa Lev Tolstoi, regia Dinu Negreanu

Stanley - Un tramvai numit dorinta de T. Williams, regia Liviu Ciulei

Brutus - Julius Caesar de W. Shakespeare, regia Liviu Ciulei

Kurt - Play Strindberg de Fr. Durrenmatt, regia Radu Penciulescu

Higgins - Pygmalion de G. B. Shaw, regia Moni Ghelerter

Bubnov - Azilul de noapte de Maxim Gorki, regia Liviu Ciulei

Tipatescu - O scrisoare pierduta de I. L. Caragiale, regia Liviu Ciulei

Astrov - Unchiul Vanea de Anton Pavlovici Cehov, regia Alexa Visarion

Fundulea - Visul unei nopti de vara de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, premiul UNITER

Oratio - Teatrul comic de Carlo Goldoni, regia Silviu Purcarete

Goering - Mephisto de Horia Garbea dupa K. Mann, regia Alexandru Darie

Pelasgos - Danaidele dupa Eschil, regia Silviu Purcarete

Alfred - Vizita batranei doamne de de Fr. Durrenmatt, regia Felix Alexa

Dodge - Copilul ingropat de Sam Shepard, regia Catalina Buzoianu, premiul UNITER

Pierre - Petru de Vlad Zografi, regia Catalina Buzoianu

Lear - Regele Lear de William Shakespeare, regia Dragos Galgotiu Marat-Sade de Peter Weiss, regia Silviu Purcarete

Claudius - Hamlet de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei

Serebreakov - Unchiul Vanea de Anton Pavlovici Cehov, regia Yuriy Kordonskiy, 2001

Fetisov - Colonelul Pasare de Hristo Boicev, regia Alexandru Dabija, 2001

Jevakin - Căsătoria de Gogol, regia Yuriy Kordonskiy, Teatrul Bulandra Bucureşti, 2003

Filme importante:

Padurea spanzuratilor regia Liviu Ciulei (film premiat la Cannes, 1965)

Tanase Scatiu, regia Dan Pita

De ce trag clopotele, Mitica?, regia Lucian Pintilie

Faleze de nisip, regia Dan Pita

Morometii, regia Stere Gulea (premii la festivalurile din San Remo-Italia si Santarem-Portugalia)

Balanta, regia Lucian Pintilie

 

 

 

Articol de Andrei Pleşu despre Victor Rebengiuc apărut în Dilema Nr.33 (27 aug.-2 sep. 2004)

Prin 1990, sau '91, cînd eram "la Cultură", a trebuit, la un moment dat, să fac cunoştinţa noului ambasador al Franţei. Participam împreună la o recepţie şi, trecînd de la o conversaţie la alta, aşteptam, fiecare, episodul întîlnirii. Recepţia se apropia, însă, de sfîrşit şi întîlnirea nu se producea. Am întrebat, deci, pe cineva din preajmă dacă nu cumva ambasadorul e absent. "Dar aţi vorbit cu el îndelung!" - mi s-a răspuns. Abia atunci am identificat personajul şi, mai în glumă, mai în serios, mi-am cerut scuze: "N-aveţi aerul unui ambasador!". "Mă bucur" - a replicat viitorul meu bun prieten. "Trebuie să vă spun, la rîndul meu, că nici dumneavoastră nu aveţi aerul unui ministru!" A fost complimentul cel mai măgulitor de care am avut parte în cariera mea publică.

Primul lucru care îmi vine în minte cînd încerc să-mi explic admiraţia faţă de Victor Rebengiuc este că n-are aerul (şi aerele) unui actor. Nu "i se citeşte pe faţă" meseria, nu are ticurile, fasoanele, "marca" profesională caracteristică. Cred, îndeobşte, că ceva nu e în regulă cînd fizionomia cuiva trădează, instantaneu, o ocupaţie. Prefer masca generică a umanităţii "specializării" caricaturale a trăsăturilor. A avea figură de "filosof", de "popă", de "profesor", de "scriitor", de "pictor", de "inginer" înseamnă, pur şi simplu, a dispărea îndărătul unei categorii, a nu avea chip. Dacă trebuie să semeni cu ceva, trebuie să semeni cu viaţa ta lăuntrică, cu firea ta şi cu ceea ce ai reuşit să-i adaugi, în timp, prin efort tenace şi dramă asumată. Altfel, capeţi inexpresivitatea unui portret funcţional, a unei dexterităţi impersonale. Nu vreau să spun că îmi plac gînditorii care au figură de chelneri sau criticii literari care au figură de contabili. Dar în întîlnirea faţă către faţă înclin să caut mai degrabă autenticitatea, ideea proprie, emoţia, "obrazul", decît schema unei activităţi de rutină.

Victor Rebengiuc poate juca strălucit orice rol, pentru că nu joacă niciodată rolul "artistului". Singurul "semnal" al angajării sale specifice e, poate, cristalinitatea inconfundabilă a rostirii, dicţia tranşantă, atenţia înnăscută faţă de limpezimea emisiei vocale şi a mesajului. Şi nu e vorba de afectarea obişnuită a scenei, de grija pedantă, artificială, pentru efectul sonor, pentru impostaţia virilă a vocii. E vorba de respectul pentru text, pentru interlocutor şi pentru limbă. Talentul lui Victor Rebengiuc decurge, înainte de toate, dintr-un anumit cult pentru adevăr (un adevăr care nu ţine de metafizică, ci de cuviinţă) şi dintr-o rarisimă înzestrare pentru firesc. Miracolul e că, fiind mereu el însuşi, acelaşi în film sau în teatru ca şi în viaţa zilnică, Rebengiuc reuşeşte să nu se repete niciodată, adică să fie, în fiecare personaj, altfel, şi anume fidel personajului. Cu alte cuvinte, performanţa e întotdeauna previzibilă (şi, de aceea, garantată), în vreme ce stilul e mereu proaspăt, nou, plin de surpriză. De aceea, nu te poţi sătura, ca spectator, de Victor Rebengiuc, nu-i poţi anticipa soluţiile. Asta nu înseamnă că e vreodată "căutat", ingenios de dragul originalităţii, histrionic. Pare să facă totul simplu, fără efort, fără obsesia vanitoasă a succesului. E excepţional pentru că nu cultivă excepţionalismul, pompa "creatoare", chinul retoric. Nu are aura glamoroasă a vedetei, superstiţia cearcănului excedat de povara vocaţiei, uşoara absenţă a geniului dezadaptat. E ca toată lumea. Ceea ce e din ce în ce mai rar...

Refuzul instinctiv al "înrolării" convenţionale face ca Victor Rebengiuc să fie, la ora actuală, un soi de "instrument" universal. E bun şi pe scenă şi pe ecran, e bun şi în dramă şi în comedie, e bun şi pentru generaţiile mai coapte şi pentru cele mai fragede. De la o vreme, constat cu satisfacţie că o sumedenie de regizori tineri şi foarte tineri apelează la el pentru lucrările proprii. Fenomenul e semnificativ de ambele părţi. E impresionant şi că tinerii îl aleg, şi că el acceptă. Înseamnă că noii veniţi simt lipsa de morgă, disponibilitatea, cordialitatea superioară a unui actor cu care se poate lucra profitabil. Şi înseamnă, de asemenea, că Victor Rebengiuc nu vrea şi nu poate să încremenească într-o reuşită datată, de generaţie. Nu e "şaizecist", "optzecist" sau "nouăzecist". E bun. E foarte bun. Cu oameni ca el, cultura trece dincolo de clasamente belfereşti şi dincolo de calendare.