Căsătoria - cronică de Ion Parhon, aparută în România Liberă

Sîmbata si duminica, la Bulandra, s-a deschis stagiunea cu un spectacol exceptional, realizat de o cunostinta mai veche a spectatorilor acestui teatru, regizorul rus, actualmente profesor în Statele Unite ale Americii, Iurii Kordonski. Casatoria lui Gogol este o piesa care pare inactuala astazi, la peste 150 de ani de la scrierea sa. Totusi, acest regizor cu imaginatie si gîndire treaza, împreuna cu legendara trupa a nu mai putin legendarului teatru românesc de prim-rang european, a reusit sa realizeze un spectacol substantial si care tine, tot treaza, si atentia publicului pe parcursul celor trei ore cît dureaza. Modul în care a pus în scena, cu totul altfel decît o facuse cu Unchiul Vanea acum doi ani si ceva, surprinde si încînta. Personajele sunt lucrate ca individualitati, ajungîndu-se pîna la caracterizarea fiecarui pretendent la casatorie printr-un instrument muzical, la care acesta îsi cînta iubirea pentru fata - zice-se batrîna - care doreste sa se marite, dar nu se poate decide între cei cinci barbati care o petesc (Andreea Bibiri, bine în rol).

Regizorul îi încredinteaza lui Kocikariov, prietenul unuia dintre pretendenti, cel ales si care evadeaza de la nunta în ultima clipa, rolul constructorului întregii drame, care se joaca, pîna în final, în cheie comica. Razvan Vasilescu, cel care-l întrupeaza pe Kocikariov, este - se vede si aici - un mare actor. Si nu în devenire. El este dracu' (Eu, Doamne?, ar spune Toma Caragiu, ca-ntr-un celebru scheci de televiziune), cel care construieste perechea ce, în cele din urma, se va dezmembra lamentabil, din cauza nehotarîrii amicului sau. O figura care se retine este si petitoarea, în rol Mariana Mihut face si ea minuni artistice. Apoi ce sa spunem, fiecare dintre cei cinci pretendenti, Doru Ana, Ionel Mihailescu, Victor Rebengiuc, Marius Chivu si cîstigatorul Cornel Scripcaru, sunt figuri de neuitat, ceea ce se datoreaza regizorului, dar mai ales talentului individualitatii fiecaruia. Ce gama ampla de la Marius Chivu la Victor Rebengiuc! O scara pe care spectatorul regaseste diversitatea psihologiilor umane. Irina Petrescu, în rolul matusii, are un rol mai restrîns, dar marea actrita pe care o stim gaseste resurse pentru a-i da pregnanta si a-l face memorabil. Serban Pavlu, în servitorul lui Podkoliosin, cîstigatorul care alege sa nu ia nimic, e conturat cu maiestrie, îngrosat deopotriva de conceptia regizorala si de talentul acestui actor pe care trebuie sa-l retinem. Ana Ioana Macaria, o tînara (înca) actrita pe care am mai vazut-o în roluri mici, nu prea are ce sa scoata din ceea ce i se ofera si, totusi, este de cîteva ori în prim-planul atentiei. Cu decorurile sugestive, rusesti, ale lui Mihai Madescu, si costumele sugestive, semnate de Maria Miu, spectacolul este o împlinire, iar Teatrul Bulandra devine, asa cum îmi spunea dupa spectacol Irina Petrescu, specialist în rusi. Dar nu în orice rusi, ci în cei mari. O stagiune care se deschide cu un asemenea spectacol, într-o sala renovata si ajunsa de nivel european, datorita unei primarii generale protectoare a artei teatrului, este o promisiune. Una pe cale de împlinire.