Bucuria teatrului de mare calitate
Ileana Lucaciu (Timpul Liber)

În 20 septembrie startul stagiunii a fost dat de Teatrul Bulandra cu premiera Căsătoria de Gogol; după un final de stagiune cu un spectacol memorabil, Oblomov, după ce mai prezentase remarcabilele montări cu Titus Andronicus şi De Pretore, acum cucereşte spectatorii prin Căsătoria şi demonstrează revenirea în 2003, în forţă, la locul de frunte în mişcarea teatrală pe care cândva l-a deţinut acest teatru. Unii au privit cu neîncredere distribuirea în rolul de director al prestigiosului colectiv de la Bulandra a regizorului de marcă, Alexandru Darie. După ultimele premiere, nu se poate spune decât Jos pălăria! în faţa actualei direcţii. Bulandra a oferit consecvent publicului bucuria teatrului bun, prin patru spectacole ce nu se pot uita uşor.
Un Gogol inedit, modern expus, în care comedia are uşoare treceri spre dramă, un Gogol contemporanul nostru ne propune Yuriy Kordonskiy, regizorul Căsătoriei şi admirabila sa echipă. De-a lungul timpului, am văzut mai multe spectacole cu această piesă, dar nici unul nu sesiza poezia amară a iubirii şi singurătăţii, dibaci tăinuită de Gogol sub aparenţa spumoasei comedii. Yuriy Kordonskiy ridică uşor vălurile satirei expunerii dorinţelor fiecărui personaj şi arată că fiecare are necazul său tainic, ascuns. Regizorul respectă şi dă valoare replicii prin îndrumarea fiecărui actor, pe care îl fereşte de falsitate şi exagerare, de asemenea el deţine harul de a mobila inspirat cuvântul prin o serie de imagini teatrale rafinate. În Căsătoria sunt multe momente în care replica e urmată de pauze, pentru reverberarea sa prin imagini marcate de mişcarea actorilor, compusă din mici amănunte semnificative însă. Expresia mâinii, gestul, atitudinea corpului, mersul sunt doar câteva caracteristici prin care fiecare actor sporeşte definirea personajului atribuit. Adeseori mişcarea şi chiar accentele interpretării amintesc de particularităţile filmului şi în special ale celui mut. Încântător modernizează pentru înţelegerea spectatorului mileniului trei, Yuriy Kordonskiy o piesă clasică precum Căsătoria, revizuind - cum se indică şi în program - traducerea Luciei Demetrius, strecurându-i discret expresii ce amintesc de aspecte ale zilelor noastre. De la imaginea teatrală la cuvânt şi interpretare, totul este minuţios dirijat regizoral spre a ne arăta un adevăr cunoscut de când lumea, goana individului de a-şi afla un partener, dorinţa lui de a nu fi singur. Căutarea partenerei sau partenerului îşi are în Căsătoria un filon comic, e adeseori satirizată, dar în subtextul ei, ascunde tristeţea celui singur, impresionant subliniată de viziunea regizorală.
Primul sprijin al concepţiei sale, Yuriy Kordonskiy îl are în decorurile lui Mihai Mădescu şi costumele Mariei Miu. Cum fata de măritat (Agafia) e fiică de negustor, are o zestre apreciabilă cu câteva case pomenite adeseori, Mihai Mădescu le foloseşte spre a marca spaţiul acţiunii. Orice căsătorie ortodoxă fără o nuntă la biserică se spune a nu avea valabilitate, iar regizorul îşi începe spectacolul cu un însemnat prolog al nunţii cu preot. Atunci, spaţiile ferestrelor clădirilor imaginate de Mihai Mădescu se luminează, dezvăluiesc icoane şi creează o atmosferă aparte. În haine de prelat vrea să oficieze căsătoria Agafiei cu Podkolesin, un personaj ciudat. Începe apoi reprezentaţia propriu-zisă şi se va dezvălui tâlcul acestei secvenţe impresionante, preotul este de fapt Kocikariov, prietenul mirelui ce purta un halat ciudat la cununie, cel care va încerca cu disperare să-l peţească Agafiei pe Podkolesin, concurând-o pe peţitoarea de profesie, Fiolka Ivanovna. Cadrul scenografic are drept mobilier mai multe scaune şi o măsuţă, elemente mişcate mereu cu nervozitate specifică acţiunii. Lui Mihai Mădescu i se datorează o scenografie funcţională, excelent concepută. La rândul său, Maria Miu, un alt maestru al scenografiei, desenează pentru fiecare rol costume cu mici accesorii ce întregesc definirea complexă a personajelor. Toţi actorii sunt ireproşabili în tratarea partiturilor pe care le interpretează cu o debordantă plăcere şi dovedesc a fi o echipă unită în jurul regizorului. Se întâlnesc în această distribuţie două generaţii, cea a maeştrilor Teatrului Bulandra cu aceea a tinerei generaţii, ce îşi afirmă valorile sale. Pentru a nu nedreptăţi pe nimeni vom atrage atenţia asupra distribuţiei în ordinea indicată de autor. Agafia, fata aflată în căutarea unui mire este Andreea Bibiri. Minunat este modul în care îşi dezvoltă actriţa personajul, la început pare o naivă, ca apoi cu temperament, în forţă, să-şi afirme fermitatea în găsirea cât mai repede a celui ce îi va fi soţ. Agafia are o mătuşă, pe Arina, care veghează la măritişul ei. Irina Petrescu compune acest personaj cu fantezie şi fineţe. Este antologică scena în care ea adresează perfid peţitorilor întrebarea: Dvs. cu ce ocazie pe la noi?, fiecăruia punându-i în altă nuanţă această falsă întrebare. Peţitoarea, Fiolka, când năzuroasă, când şireată, când sensibilizată de soarta fetei, revine Marianei Mihuţ care înfăptuieşte o creaţie exemplară.Este incredibilă capacitatea acestei actriţe de a se transforma de la un rol la altul, fiind de nerecunoscut în impunerea diversă a partiturilor. Şase vor fi pretedenţii la mâna Agafiei şi la zestrea sa, dintre care Podkolesin e alesul. Funcţionarul expeditor Podkolesin îşi are perfect dezvăluite temerile sale, fricile de căsătorie prin jocul bogat în accente şi nuanţe dezvoltate cu credibilitate de Cornel Scripcaru. Mai are însă şi un prieten, timidul funcţionar, pe Kocikariov, un discipol al diavolului, un drăcuşor abil, însurat şi el, care parcă vrea să-i plătească o poliţă amicului, împingându-l la căsătorie spre a vedea şi el necazurile ce le poate aduce un mariaj. În acest rol, Răzvan Vasilescu se poate spune că realizează o creaţie, jonglând cu diverse modalităţi de interpretare. Uneori e uluitor cum rosteşte rapid replicile al căror sens îl dezvăluie mai ales prin expresie şi mişcare. Ceilalţi cinci peţitori, roluri aparent de mai mică importanţă, sunt desăvârşit jucate de actorii distribuiţi. Plin de energie, dar şi emoţionat de situaţie, va fi şeful de departament, Doru Ana care mai poartă şi un nume hazliu, Omletă, pe care îl rosteşte cu jenă. Un filfizon ofiţer cu pretenţii ca aleasa să vorbească franţuzeşte e Ionel Mihăilescu. Rari sunt actorii care ştiu să modeleze inventiv, cu măsură o astfel de partitură comică, iar Ionel Mihăilescu se află printre ei. Desigur că surpriza distribuţiei rămâne măiastra interpretare a ofiţerului Jevakin de către Victor Rebengiuc. Exploziv şi plin de ifose este la început când îşi revendică mireasa, ca apoi actorul să facă nuanţat simţită amărăciunea refuzului, ce îl determină să-şi dezvăluie şi alte înfrângeri. Îngâmfatul marinar e până la urmă un biet om singur şi trist, splendidă dezvăluire făcută prin jocul desăvârşit al artistului. Un pretendent bâlbâit, capătă importanţă datorită măsurii atente în abordarea aspectelor comice de către Marius Chivu. Fata din casă pare un rol banal, dar Ana Ioana Macaria îl scoate în evidenţă, fiind mereu prezentă prin urmărirea expresivă a acţiunilor din jurul său. Servitorul lui Podkolesin, un alt rol de plan secund, devine un personaj ce atrage atenţia datorită complexităţii rezolvării sale de către Şerban Pavlu. Cu expresii amuzante, mâncând tot timpul mere, el e atent la ce se întâmplă în jur, studiază parcă fiecare reacţie a partenerilor, pe care însă, nu le înţelege, dar îl preocupă nebunia lor. Excelentă este apariţia sa în fiecare scenă. Evident, că jocul de înaltă clasă al actorilor stârnesc numeroase aplauze spontane ale publicului în diverse momente.
Revenind la meritele regizorului rus Yuriy Kordonskiy, în prezent profesor la Wesleyan University Connecticut, SUA, trebuie să atragem atenţia viitorului spectator, căruia îi recomandăm acest spectacol, asupra câtorva scene antologice. Stârnesc entuziasmul publicului, prezentarea Agafiei peţitorilor, ea purtând nişte sâni imenşi de care se descotoroseşte apoi cu năduf sau oferta cadourilor pretendenţilor, îmbrăţişarea dintre Agafia şi Podkolesin vegheată de prietenul său, tragerea la sorţi a alesului, venirea celor cinci peţitori care au încropit o orchestră (Doru Ana cu un acordeon, Ionel Mihăilescu cu o chitară, cu un trombon Marius Chivu, cu un fluier Cornel Scripcaru, iar la talgere, Victor Rebengiuc) - o scenă de un irezistibil haz şi impresionantul final al femeilor ce cântă o tristă melodie amplificată apoi de o voce din off. Am amintit doar câteva scene, Căsătoria fiind un spectacol ce oricui îi va face o reală bucurie pentru întâlnirea cu teatrul de calitate. Bine gândit regizoral şi interpretat, cu respect faţă de scriitura lui Gogol, dezvăluind atent şi în termeni moderni conţinutul ce rămâne actual pentru orice epocă, Căsătoria este un eveniment teatral al stagiunii, un spectacol ce va rămâne mult timp în repertoriul Teatrului Bulandra prin afluenţa spectatorilor iubitori de teatru adevărat, de teatru ce le merge direct la suflet, fără aberante pretenţii de a-i şoca cu orice preţ.