Un spectacol memorabil
Ileana Lucaciu (Timpul Liber)

Sfârşitul acestei stagiuni a adus un spectacol eveniment la Teatrul "Bulandra", "Oblomov", un spectacol memorabil, de referinţă chiar şi pentru stagiunile anterioare palide. În sfârşit, avem ocazia de a viziona "teatru adevărat" cu inflexiuni filmice moderne, impresionant, ce va lăsa înlăcrimaţi ochii spectatorilor prin emoţia sinceră transmisă şi gândul interior că pasivitatea rămâne o meteahnă gravă a omului, indiferent de secolul sau lumea în care trăieşte. Chiar şi pasionatul telenovelelor de astăzi va fi tulburat de povestea lui Oblomov în acest spectacol de excepţie, rod al măestriei unor creatori: regizorul Alexandru Tocilescu, scenograful Dragoş Buhagiar, autoarea dramatizării Mihaela Tonitza Iordache şi o echipă de actori pentru care rolurile înfăptuite vor rămâne puncte de referinţă ale biografiei artistice.
Din nou ne vom întâlni cu o dramatizare după o scriere celebră, "Oblomov" de Ivan Aleksandrovici Goncearov. Dacă pentru "Război şi pace" au lucrat la dramatizare, trei personalităţi - Neumann, Piscator şi Prufer -, romanul "Oblomov" devine o adevărată piesă de teatru prin dramatizarea Mihaelei Tonitza Iordache. Stăpână pe simţul teatralităţii necesare conflictului şi replicii, autoarea a selectat cu precizie dialogurile şi momentele cheie din romanul lui Goncearov, asamblându-le armonios într-o adevărată piesă de teatru, ofertă generoasă pentru realizatorii spectacolului. Dramatizarea sa poate fi considerată o piesă de teatru valoroasă, inspirată din roman, ce îi respectă ideile. Ilia Ilici Oblomov rămâne acel visător inert, pasiv faţă de viaţa socială, leneş şi lipsit de voinţă, ca şi în roman. Piesa (dramatizarea) defineşte subtil sensurile "oblomovismului", cuvânt uzual în vorbirea noastră, acuzator la adresa pasivităţii sociale. Surpriza dramatizării este îmbogăţirea sensurilor sale. Oblomov, cel care generează oblomovismul în intenţia lui Goncearov, rămânea pretextul unei acuze la adresa boierimii, a nobilimii, clasă privilegiată. Oblomov reprezintă însă, o tipologie a individului curat la suflet, naiv, dar pasiv, incapabil de acţiune şi implicare. Spectacolul amplifică aceste sensuri ale romanului, le dă universalitate, le actualizează discret. Oblomovismul este propriu şi multor contemporani, nu neapărat nobili, dar obişnuiţi cu prerogativele date de educaţie, ce refuză din lene implicarea şi acţiunea în favoarea unor planuri himere salvatoare ale umanităţii. Boierul Oblomov are şi o "dublură", un pandant în sluga sa, Zahar Trofimâci, la fel de leneş şi de inert. Două personaje sunt în spectacol centrul acestei tragice comedii despre viaţa trăită fără sens: Oblomov şi Zahar.
Viziunea regizorală de excepţie a lui Alexandru Tocilescu amplifică datele romanului şi dramatizării sale nu prin efecte spectaculoase simpliste. Regizorul urmăreşte liniile de bază ale teatrului realist, numai că fiecare mişcare, gest, meticulos concepute şi susţinute de o extraordinară scenografie, are sensuri clare cu efect emoţional. De pildă, se bea ceai, se aranjează covoarele sau colţul unei feţe de masă brodate ori se calcă rufe cu un fier de pe vremea bunicii, o serie de acţiuni banale, dar pe care se sprijină dezvăluirea stărilor interioare, caracterelor personajelor ce le execută, nu sunt făcute doar de dragul unor imagini fade, fără sensuri. O sumedenie de astfel de amănunte construiesc atmosferă admirabilă a spectacolului, duc spre spectaculozitatea multor imagini teatrale impresionante. Atrag atenţia asupra finalului ce taie suflarea publicului, fiind parcă desprins dintr-un film al unui maestru. Alexandru Tocilescu a lucrat în amănunt orice moment, dându-i amploare vizuală şi emoţională. Reprezentaţia durează peste trei ceasuri, dar nu poate plictisi spectatorul, care este cu subtilitate luat drept partener al ansamblului, e integrat activ emoţional, de fapt, acţiunii. Pentru regizor, teatrul înseamnă viaţă, el urmăreşte doar să selecteze şi să atenţioneze că fiecare întâmplare aparent banală îşi are un rost, dezvăluie o idee necesară înţelegerii existenţei. Alexandru Tocilescu face parte din categoria acelor rari şi mari regizori, pentru care profesia sa, regia, nu presupune spectaculozitate searbădă prin care ar vrea să demonstreze că viziunea sa e originală şi mai presus de text şi interpreţi. Alexandru Tocilescu, personaj cu o bogată cultură, se impune echipei de lucru drept un dirijor, un filosof care îşi dezvăluie gândurile fiecărui membru al ei şi colaborează intens cu fiecare pentru găsirea soluţiilor convingătoare în spiritul solicitat de materialul dramatic. El respectă cu sfinţenie regula de aur a teatralităţii, cucerirea publicului prin prezentarea atractivă a unor idei majore necesare universului său spiritual.
"Oblomov" rămâne un spectacol tulburător şi prin scenografia lui Dragoş Buhagiar. Lăsăm pentru numărul viitor al suplimentului comentarea meritelor actorilor, creaţiilor actoriceşti, deoarece ele nu se puteau totuşi înfăptui fără propunerea regizorală şi scenografică (decoruri şi costume). Oricât de talentat şi convenabil distribuit ar fi un actor, dacă nu beneficiază de o regie şi o scenografie ce îl pot ajuta, sprijini, interpretarea sa nu poate deveni o creaţie desăvârşită. De astă dată, Sebastian Papaiani (Zahar), Mihai Constantin (Oblomov), Virginia Mirea (Agafia) au avut şansa de a juca într-un spectacol în care regia şi scenogafia le-au fost un sprijin de nădejde.
Scenograful Dragoş Buhagiar a devenit o personalitate marcantă în domeniu dar, în sfârşit, după alte spectacole în care s-a impus, a avut şansa întâlnirii cu un regizor pe măsura spiritului său creator. În scenografie, Dragoş Buhagiar este şi arhitect, dar şi un rafinat plastician al culorii şi luminii, calităţi puse în slujba vizualizării cu sens teatral a textului. Asemenea lui Alexandru Tocilescu, nici Dragoş Buhagiar nu este un ambiţios ce vrea să arate că doar originalitatea scenografiei contează şi e mai presus de celelalte compartimente creatoare al spectacolului, de piesa pe care o are de transpus în scenă prin imagine. Pentru "Oblomov", a creat mai multe spaţii de joc - camerele lui Ilia, grădina în care acesta întâlneşte iubirea, leagănele unde cei doi îşi vor face declaraţia de iubire - toate încadrate de un semicerc din trunchiuri de copac. În finalul de excepţie al reprezentaţiei, Oblomov va păşi pe calea nefiinţei, purtând pe umăr un trunchi, nu o cruce, rădăcină a existenţei sale sfărâmate de inerţia în care a trăit. Scenografia e amplasată pe scena de la Grădina Icoanei, ale cărei valenţe sunt pe deplin exploatate. Arhitectul a construit spaţiile, pe care apoi scenograful le-a mobilat cu minuţiozitate prin o serie de elemente semnificative, de parcă ar fi desprinse camerele lui Oblomov din tablourile marilor pictori. La început, Ilia trăieşte într-o cameră luată cu chirie, alături de sluga sa Zahar. Este o încăpere dominată de patul lenii sale în care îşi doarme viaţa, o caleaşcă transformată în pat, ce îl va însoţi până la final. Camera e sufocată de obiecte zvârlite neglijent, lipsită de viaţă. Totul pare haotic ca şi traiul său. Într-un colţ, într-un pat suprapus, îşi doarme viaţa şi sluga sa. Îndrăgostit de Olga şi ajutat de prietenul său Andrei Ivanâci, Oblomov se va muta apoi într-o cameră îngrijită de Agafia; totul e alb, curat, pernele, feţele de masă sunt brodate destoinic, mobilierul e în stilul vremii. Decorul degajă o altă atmosferă ce însă nu poate să îl scoată pe Oblomov din inerţia sa. Un alt decor, cel din fundal, va fi grădina plină de irişi, cu un havuz, aparţinând Mariei Mihailovna, unde o va întâlni pe Olga de care se îndrăgosteşte. Un decor de vis, dar steril, ca şi lumea ce îl populează. Fundalurile ce mărginesc camerele lui Ilia vor avea şi ele un rol important. Primul dă imaginea satului unde îşi are moşia Oblomov, iar cel de al doilea pare o icoană naivă precum erau cele din casele gospodarilor. S-ar putea scrie multe despre acest decor pentru care superlativele sunt doar cuvinte seci. Trebuie vizionat spectacolul pentru a-i descoperi valorile. Dragoş Buhagiar creează apoi costumele stilate, precum un maestru în ale modei secolului XIX. Fiecare costum - de la hainele Olgăi, Agafiei, Mariei, până la cele ale lui Oblomov sau Andrei - îşi au şi "lenjeria" specifică, toate fiind realizate din materiale rafinate ca ţesătură şi coloristică. Aceste costume stilate ajută substanţial caracterizării personajelor. Nu le lipsesc amănuntele configurării lor, de pildă, "coroniţa" purtată de Agafia sau peruca lui Zahar ce a rămas cu ea de pe vremea tinereţii sale. Dragoş Buhagiar imaginează până în cele mai mici amănunte impetuozitatea unei lumi ce apune, datorită inerţiei şi pasivităţii sale. Scenografia (decor şi costume) sunt puse în valoare prin dirijarea luminii şi ajutate de efecte fumigene, uluitor întrebuinţate.
Nu îmi stau în obişnuinţă laudele, dar acest spectacol trebuie vizionat în stagiunea viitoare şi este unic în peisajul nostru teatral. În afara meritelor dramatizării, regiei şi scenografiei, acest spectacol unic beneficiază de creaţii actoriceşti greu de uitat, despre care vom vorbi în numărul următor.
Multe spectacole atrag publicul prin actorii noştri de mare talent pe care îi deţin teatrele şi mai puţin prin regie şi scenografie. Prin lipsa acestor importante compartimente ale oricărui spectacol, actorii sunt însă văduviţi de înfăptuirea unor creaţii memorabile. "Oblomov" este cazul fericit - şi destul de rar întâlnit - la care regia (Alexandru Tocilescu) şi scenografia (Dragoş Buhagiar) de înaltă clasă artistică, devin un real sprijin în interpretarea personajelor distribuite convenabil pentru personalitatea fiecărui actor, nu sunt creaţii în sine. Colaborarea strânsă pentru oglindirea teatrală a piesei (dramatizării Mihaelei Tonitza Iordache) în profunzime descifrării sensurilor oblomovismului, între regie, scenografie şi actorii, prinde viaţă, provoacă emoţie publicului prin jocul celor din urmă. Actorii duc până la căpăt ideile scrierii şi ale viziunii regizorale şi scenografice, le transmit impresionant publicului.
Regizorul Alexandru Tocilescu a ales şi îndrumat cu atenţie distribuţia, descoperind chiar la unii interpreţi valenţe ale talentului, pe care până la întâlnirea cu "Oblomov" nu au avut şansa să le fructifice. De pildă, Sebastian Papaiani, un mare actor al teatrului şi filmului nostru, uitat în ultima vreme inexplicabil de teatre, a rămas în memoria publicului, mai ales prin rolurile comice jucate. În "Oblomov", o tragi-comedie, Sebastian Papaiani atacă zona dramaticului cu succes. El este Zahar Trofimâci, majordomul, bătrâna slugă obosită a celui ce îşi trăieşte cu nepăsare, în lene, fără sens viaţa, stăpânul său Ilia Ilici Oblomov. Personajul, într-o altă interpretare, putea fi trecut în planul doi, Oblomov fiind personajul central. Sebastian Papaiani îi atribuie însă, valenţe complexe, îl impune atenţiei pe Zahar, printr-o creaţie deosebită. Zahar devine astfel, umbra bătrână a lui Ilia Ilici. El şi-a trăit viaţa inert, slugarnic în micul univers al stăpânului, ce i-a fost convenabil existenţei sale. Pasiv la ce se întâmplă în jurul său, în final, când Oblomov dispare, lui Zahar îi rămâne doar cerşetoria, căutarea cuiva care să-i fie apropiat modului său de a privi existenţa. Toate aceste stări existenţiale, Sebastian Papaiani le pune în evidenţă cu mare artă, cu credibilitate şi emoţie interioară. Zahar, care poartă doi ciorapi diferiţi şi o perucă şuie, aparent e comic, dar în sufletul său tot ce i se întâmplă lui Oblomov, are o rezonanţă tragică. Îmbinarea cu măsură, cu măestrie, a dramaticului cu comicul, lucru dificil pentru un actor, este admirabil înfăptuită de Sebastian Papaiani. Regizorul a urmărit extinderea oblomovismului şi asupra lui Zahar, pentru a amplifica gravitatea efectelor sale asupra unei existenţe marcate de pasivitate, inerţie, lene. Sebastian Papaiani cu multă fineţe asimilează viziunea regizorală şi reuşeşte să arate publicului şi o altă faţetă a talentului său, cea dramatică, neexploatată până acum.
O probă de foc, rolul lui Oblomov, e trecută cu succes de Mihai Constantin, ce demonstrează că a moştenit harul acelui "monstru sacru al teatrului", care a fost tatăl său, George Constantin. Actorul a investit o bogată gamă de mijloace de expresie în prezentarea portretului plurivalent al lui Ilia Ilici Oblomov. Mult timp, la începutul spectacolului abia i se vede chipul răvăşit când stă cu plăcere între pernele patului în care îşi doarme, de fapt, viaţa, Ilia este antipatic, greoi şi deranjat de problemele moşiei sale. Mihai Constantin, după ce sugerează această latură a caracterului celui care refuză orice implicare socială, îi dezvăluie apoi o altă faţetă a sufletului, cea a unei fiinţe fragile, a unui timid visător nepregătit pentru iubire. Dar nici dragostea, pe care o trăieşte sincer nu îl va scoate din tiparul vieţii sale fade şi va sfârşi dramatic, într-un mariaj convenţional cu Agafia. Tulburător redă Mihai Constantin, visarea sterilă la iubire a lui Ilia Ilici, ce mărturiseşte: "Îmi plac cărţile şi muzica", "Sunt un boier şi nu ştiu să fac nimic" sau se revoltă: "Mama ei de viaţă care nu te lasă să trăieşti". Portretul celui a cărui educaţie, dar şi nepăsare îl conduc la frica de implicare a celui ce visează la planuri himerice este vibrant împlinit de actor. Mihai Constantin deţine harul de a nuanţa profund trăirea fiecărei stări specifice lui Oblomov. Discuţia acestuia cu prietenul său Andrei Ivanâci, care vrea să îl scoată din toropeală, mărturisirea dragostei pentru Olga, revolta faţă de Zahar sunt doar câteva scene antologice în care Mihai Constantin îşi manifestă talentul său de excepţie. Întâlnirea cu Oblomov sporeşte valoarea acestui actor, care sperăm că va mai avea prilejul distribuirii şi în alte partituri de referinţă.
Actriţa Teatrului de Comedie, premiată la Festivalul de la Galaţi pentru rolul din "Bani din cer", al cărui talent, din păcate, a fost de puţine ori relevat, Virginia Mirea realizează o altă creaţie în "Oblomov", Agafia Matveevna. Un nou aspect al posibilităţilor sale ample de interpretare se remarcă, actriţa fiind aproape de nerecunoscut. Cu măsură şi orginalitate îşi întrebuinţează inflexiunile vocale în slujba configurării cu precizie a portretului emblematic al unei femei, gospodine, supusă autorităţii bărbatului, "frăţiorului" ei, discretă, cu un mers ce aminteşte de fetele din ansamblul lui Moiseyev. Prin jocul său inteligent, cu rafinament colorat prin gest, mişcare, Virginia Mirea sugerează că şi Agafia e ruptă de concretul existenţei, e incapabilă de o implicare cu personalitate în viaţă, e victimă a unei mentalităţi ce discreditează femeia. Prin distribuirea sa în Agafia, regizorul Alexandru Tocilescu a reuşit să-şi consolideze amplificarea ideii de bază a viziunii sale asupra oblomovismului, ce se poate întâlni la orice categorie socială, fiind o meteahnă comună multor oameni, ce îmbracă diverse forme.
O altă surpriză a distribuţiei, produce actorul Teatrului "Ion Creangă", Mihai Verbiţchi în Andrei Ivanâci, prietenul lui Oblomov. Plin de viaţă şi iniţiative, elegant, Andrei pare un tânăr obişnuit, demn de admirat pentru bunăvoinţa sa faţă de cei din jur. Cu convingere arată aceste aspecte ale personajului Mihai Verbiţchi. Dar actorul reuşeşte să dezvăluie că ele sunt doar aparenţe, pentru că tocmai Andrei ce pare a-i vrea binele lui Ilia Ilici, se va căsători până la urmă cu iubita sa şi va obţine procura asupra moşiei lui Oblomov. Mihai Verbiţchi, sigur pe sine în fiecare moment, îl arată pe Andrei drept un tânăr modern şi activ, care condamnă pe cei cărora "le este lene să trăiască", dar cuvintele sale frumoase ascund în subtext interese meschine. O cunoştinţă a lui Oblomov, care îi înţelege manifestările, un rol mic, se evidenţiază şi e remarcabil datorită lui Constantin Ghenescu. Excelente sunt apariţiile sale în Ivan Ivanâci. Tot o partitură minoră, Maria Mihailovna, apropiata Olgăi se reţine prin jocul plin de sensuri, ireproşabil al Irinei Petrescu.
O tânără actriţă, Luiza Cocora, are şansa de a se afirma în Olga, cea naivă şi copilăroasă, surprinsă de dragostea lui Oblomov. Actriţa dovedeşte sensibilitate, sinceritate în interpretare, dar poate lipsa de experienţă fac, mai ales în a doua parte a spectacolului, ca jocul său să fie simplist în găsirea expresiilor. Luiza Cocora oferă un portret corect al personajului, dar lipsit de strălucire. Sigur pe sine în acţiunile întreprinse, Mihail Andreevici rămâne cel ce vrea cu perfidie să manipuleze averea lui Ilia Ilici, personaj cu precizie caracterizat de Şerban Celea. Alături de Mihail se va afla prin intenţiile sale, "frăţiorul" ce îşi ţine sub papuc sora, pe Agafia, interpretat de Ion Besoiu. Completează distribuţia, prin roluri de plan secund şi Gheorghe Ifrim, Şerban Pavlu.
Acest memorabil spectacol, datorat lui Alexandru Tocilescu, Dragoş Buhagiar, cât şi măestriei actorilor Sebastian Papaiani, Mihai Constantin, Virginia Mirea, Mihai Verbiţchi îşi sporeşte valoarea şi prin inspirata selecţie muzicală ce aparţine regizorului. Coloana sonoră are un rol important în reprezentaţie şi este cu dibăcie mânuită de Gabriel Basarabescu, precum şi luminile de către Ioan Lazăr şi Florin Manu.
Autoarea valoroasei dramatizări a romanului, Mihaela Tonitza Iordache consideră oblomovismul drept "o stare, o permanenţă, el nu se poate data. Pentru unii, e o slăbiciune fundamentală, pentru alţii, o forţă". Perfect se ilustrează teatral acest "mecanism al vieţii". "Oblomov" rămâne un spectacol exemplar pentru rostul cultural al teatrului într-o lume în care slăbiciunile unora şi forţa perfidă a altora se întrepătrund într-o tristă realitate a vieţii de zi cu zi sau pe scenele ei...