 |
Noutati
|
|
 |
1o Octombrie 2011 |
Teatrul Bulandra anunta prima premieră a stagiunii, având plăcerea să-i prezinte pe Răzvan Vasilescu, Dana Dogaru și Dan Aștilean în premiera pe țară a spectacolului Meșteșugul Vieții de Hanoch Levin. Regia este semnată de Felix Alexa, scenografia de Nina Brumușilă iar muzica de Ada Milea. |
21 Septembrie 2011 |
Teatrul Bulandra anunță deschiderea stagiunii 2011 - 2012 duminică, 2 octombrie și luni, 3 octombrie, ora 18.30,
la Sala Toma Caragiu cu IVANOV de A.P. Cehov, un spectacol marca Andrei Șerban,
relansând Trilogia rusă în noua stagiune.
Începând cu luna octombrie Teatrul Bulandra vă invită la noile sale premiere: Meșteșugul vieții de Hanoch Levin (regia Felix Alexa), Prieteni de Kobo Abe (regia Alexandru Tocilescu), Top Girls de Caryl Churchill (regia Alexandru Berceanu), spectacol ce va fi realizat în cadrul programului Teatrului Bulandra de susținere a noii generații de regizori și D'ale carnavalului de I.L. Caragiale, spectacol ce va fi montat de regizorul Alexandru Darie cu ocazia împlinirii, în anul 2012, a 160 de ani de la nașterea marelui dramaturg român și a 100 de ani de la trecerea lui în neființă.
În noua stagiune se vor relua spectacole de succes din repertoriul teatrului:
- Din programul Premiere absolute - Ce păcat că-i curvă de John Ford, regia Alexandru Darie, Oscar și tanti Roz după Eric Emmanuel Schmidt, regia Chris Simion, Voiajul domnului Perrichon de Eugene Labiche, regia Dinu Cernescu;
- Din programul Capodopere ale teatrului - Artă de Yasmina Reza, regia Cristi Juncu, Moartea unui comis-voiajor de Arthur Miller, regia Felix Alexa;
- Din programul Bulandra per musica - Orfeu și Euridice, în regia lui Alexandru Darie - o impresionantă producție ce reinventează opera clasică semnată de Cristoph Wilibald Gluck sau Elizaveta Bam, opera bufă și suprarealistă pusă în scenă cu multă forță creatoare de regizorul Alexandru Tocilescu;
- Din programul Integrala Shakespeare - Lear de William Shakespeare, regia Andrei Șerban;
- Din programul Mari autori ruși la Bulandra - Crimă și pedeapsă după Dostoievski, regia Yuri Kordonsky, Oblomov după Goncearov, regia Alexandru Tocilescu, Căsătoria de Gogol, Sorry de Alexandr Galin și Unchiul Vanea de A.P. Cehov, regia Yuri Kordonsky, Măscăriciul după A.P. Cehov, regia Horațiu Mălăele.
- Din programul O trilogie rusă, program care continuă cu succes seria Mari autori ruși la Bulandra - Îngropați-mă pe după plintă după Pavel Sanaev, regia Yury Kordonsky, Ivanov de A.P. Cehov, regia Andrei Șerban și Însemnările unui necunoscut după F.M. Dostoievski, regia Alexandru Darie. Cele trei spectacole, constituite în așa numita Trilogie rusă, s-au bucurat de un adevărat succes atât în rândul criticii cât și la public, jucându-se de fiecare dată cu casa închisă. Nu întâmplător, toate cele trei spectacole - punctul forte al stagiunii actuale - au fost selecționate la ediția din acest an a Festivalului Național de Teatru (FNT).
Piese clasice sau contemporane, capodopere ale dramaturgiei universale, regizori de calibru cu viziuni regizorale inedite, actori ale căror nume electrizează scena și afișul, iată oferta acestei stagiuni, o stagiune al cărei discurs devine în fiecare an mai complex și mai rafinat.
Casele de bilete sunt deschise în fiecare zi, de luni până duminică între orele 12.00 și 20.00.
Odată cu deschiderea noii stagiuni, biletele online vor putea fi achiziționate prin rețeaua Eventim.
|
16 Mai 2011 |
Marți, 24 mai 2011, ora 11.00 La Sala Izvor a Teatrului Bulandra Se organizează audiții pentru spectacolul PRIETENI de Kobo Abe, în regia lui Alexandru Tocilescu. Sunt invitați să participe actori și actrițe cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani. Fiecare participant la audiții trebuie să prezinte două haiku-uri. Pentru înscriere vă rugăm să trimiteți mail (cu numele, prenumele și vârsta) până luni, 23 mai, la adresa: daniela(a rond)bulandra.ro Vă așteptăm cu drag! |
10 Mai 2011 |
În urmă cu 10 ani, la Bulandra avea loc premiera unui spectacol despre care toată presa avea să vorbească ulterior la superlativ:
- Spectacolul (...) este atât de bun, încât doar printr-o minune poate fi depășit. (Gabriela Hurezean)
- Vă recomandăm să nu pierdeți acest spectacol! Face săli pline, stârnește aplauze la scenă deschisă, iar criticii, cei mai exigenți spectatori, îl consideră cel mai bun spectacol al stagiunii. (Ludmila Patlanjoglu)
Un spectacol care, la ediția a X-a a Galei premiilor UNITER, a confirmat entuziasmul criticii obținând premiul pentru cea mai bună regie și 5 nominalizări (pentru cea mai bună actriță, cel mai bun actor - 2 roluri, cea mai bună scenografie, cel mai bun spectacol).
Să mai adăugăm premiile pentru cel mai bun spectacol la Festivalul Național de Teatru, București - decembrie 2001, Premiul pentru cel mai bun spectacol pe text din dramaturgia universală si Premiul Special pentru creatorii străini care promovează valorile teatrului românesc.
Un spectacol pentru care biletele se epuizează în chiar ziua punerii lor în vânzare.
Un spectacol pe care cea mai mare parte a spectatorilor l-au revăzut cel puțin odată:
UNCHIUL VANEA de Cehov,
Regia Yuri Kordonsky |
15 Martie 2011 |
In acest an se implinesc 10 ani de la premiera spectacolului Unchiul Vanea, in regia lui Yuri Kordonski. Spectacolul a avut un succes remarcabil inca de la inceput, primind numeroase premii si nominalizari. De asemenea, a participat la festivalul UTE, unde a obtinut premiul pentru cel mai bun spectacol. Cu aceasta ocazie, pe 25 Martie se reiau reprezentatiile cu acest spectacol. |
30 Ianuarie 2011 |
Astazi are loc premiera spectcolulului Ivanov, in regia lui Andrei Serban. |
15 Ianuarie 2011 |
Astazi are loc premiera spectcolul Ingropati-ma pe dupa plinta, in regia lui Yuri Kordonski. |
29 Noiembrie 2010 |
Teatrul Bulandra din Capitală lansează un sistem de cumpărare online, "în timp real", a biletelor la toate spectacolele din repertoriu prin portalul www.bulandra.ro. Inaugurarea sistemului va avea loc cu ocazia zilei de 1 decembrie, dată la care este programat și spectacolul "O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, cu o distribuție din care nu lipsesc Șerban Pavlu, Marius Florea Vizante, Doru Ana, Niculae Urs, Adrian Ciobanu, Vlad Zamfirescu, Gheorghe Ifrim, Lucian Ifrim și Daniela Nane.
Principalele atuuri ale noului sistem constau într-o interfață ușor de manevrat care este optimizată pentru a asigura cumpărătorului siguranță și rapiditate în achiziționarea biletelor fără a mai fi nevoit să se deplaseze la casieria teatrului.
Cei care vor dori să achiziționeze bilete online vor trebui să-și creeze un cont pe site care le va permite să intre pe o diagramă a sălii de unde își va alege locul dorit, apoi, prin intermediul unui procesator de card, va face plata electronic. După efectuarea plății, utilizatorul va primi un voucher pe mail (acesta putând fi descărcat și direct din cont) cu care se va prezenta la teatru cu 30 de minute înainte de începerea spectacolului. La intrare, în schimbul voucherului care va fi prelucrat, spectatorului i se vor emite tichete cu locurile rezervate. |
21 Octombrie 2010 |
În perioada 26 septembrie - 12 octombrie 2010, Teatrul Bulandra a prezentat pe scena Pavilionului României la Expoziția Mondială Shanghai 2010 spectacolul
THE LINE. ORAȘUL ÎNCOTRO?
Regia și lighting design: Alexandru Darie, scenariu: Oana Turbatu, concept urban și scenografic: Octavian Neculai, muzica: Adrian Enescu, coregrafia: Cosmin Manolescu.
Un oraș mai bun, O viață mai bună, tema Expoziției Mondiale de la Shanghai 2010, subliniază dorința oamenilor de a visa și a crea o viață mai bună în viitoarele medii urbane.
Spectacolul recreează - printr-un spectacol nonverbal, de 30 de minute -arhitectura efemeră a dansului și a spațiului scenografic în relație cu arhitectura orașului și oamenii care-l populează, propunându-ne să reflectăm asupra contrastelor orașului contemporan.
Cele 22 reprezentații prezentate de Teatrul Bulandra la Shanghai au stârnit un interes deosebit în rândul publicului, în primul rând chinez, dar și din alte țări, expoziția mondială fiind un prilej unic de atragere a unui public eterogen la evenimente culturale de o asemenea anvergură.
Într-o subtilă relație cu spectacolul The Line. Orașul Încotro?, pavilionul țării noastre a găzduit, timp de o lună, și expoziția Play Space, realizată de arhitectul Octavian Neculai. Expoziția a avut o dublă misiune: crearea unui spațiu viu - bazat pe schimb de interacțiune umană și gânduri - precum și familiarizarea vizitatorilor - prin proiecțiile difuzate concomitent cu desfășurarea jocului interactiv - cu imagini ale orașului București și spații naturale și urbane ale României, integrate într-o viziune globală de arhitectură urbană comparată. 50.000 de prisme din lemn de tei au fost personalizate de vizitatori - prin scris ori prin desene - creând ulterior diverse forme geometrice.
În toată această perioadă Pavilionul României a avut 300.000 de vizitatori.
|
5 Mai 2010 |
In perioada 6-9 Mai, Teatrul Bulandra gazduieste spectacole din cadrul Festivalului International Shakespeare. |
19 Aprile 2010 |
Pentru a cincea oară invitat la Festivalul Iberoamerican de Teatru din Columbia, Alexandru Darie este prezent pe scena columbiană cu excelentul spectacol DISPUTA de Marivaux, coproducție a Teatrului Bulandra cu Jugoslovensko Dramsko Pozoriste din Belgrad, proiect realizat în cadrul programului Mari producții europene, desfășurat sub egida Uniunii Teatrelor din Europa. Citeste mai mult |
8 Aprile 2010 |
TEATRUL BULANDRA are plăcerea să anunțe redeschiderea Sălii Izvor într-o nouă înfățișare după o perioadă de modernizare a scenei - cu mecanismele sale - și de înfrumusețare a foaierului și spațiilor de acces. Primele spectacole programate sunt Moartea unui comis voiajor și Voiajul domnului Perrichon. |
4 Martie 2010 |
TEATRUL BULANDRA are plăcerea să-i prezinte pe Oana Pellea și Marius Manole în spectacolul OSCAR ȘI TANTI ROZ după Eric Emmanuel Schmitt. Spectacolul marchează întoarcerea marii actrițe OANA PELLEA pe scena Teatrului Bulandra! Avanpremiere: sâmbătă 6 și duminică 7 martie 2010, sala Toma Caragiu, ora 19.00. |
15 Februarie 2010 |
Pe 20 si 21 Februarie Teatrul Tamasi Aron din Sfantu Gheorghe prezinta la Bulandra spectacolul Ivona, Principesa Burgundiei.
Spectacolul cu cinci nominalizări la premiile Uniunii Teatrale din România (UNITER) 2009 și cu numeroase distincții la festivalurile de teatru de la Pécs și Kisvárda (2008), vorbește despre lupta cu Forma care denaturează ființa lucrurilor și îl subjugă pe om în drumul căutării de sine. |
11 Ianuarie 2010 |
Astăzi încep repetițiile pentru piesa Din însemnările unui necunoscut, după Dostoievski. Spectacolul, în regia lui Alexandru Darie îi este dedicat regizoului Ion Cojar. Din ditribuție fac parte Virgil Ogășanu și Mihai Constantin. |
10 Ianuarie 2010 |
Au fost adăugate noi clipuri în sectiunea Multimedia-Video. |
10 Ianuarie 2010 |
Lucrările de renovare a sălii izvor se apropie de final. În această perioadă s-a modernizat podul scenei și scena respectiv s-a schimbat mocheta din foyer. |
24 Septembrie 2009 |
Teatrul Bulandra anunta inceperea stagiunii 2009-2010.
In perioada 24 Septembrie + 5 Octombrie Bulandra va fi in turneu in Japonia, unde va prezenta spectacolul Anatomie Titus Caderea Romei.
Primul spectacol la sediu va avea loc in data de 11 Octombrie.
|
Arhiva știri 2005-2009
|
|
Concurs .................. Castigati o invitatie la teatru!!! Mai mult
|
Singurul teatru romanesc membru in
|
|
|