Crimă şi pedeapsă de F. Dostoievski Dramatizare: Yuriy Kordonskiy Traducere: Oana Turbatu

Regia: Yuriy Kordonskiy
Decoruri: Tina Louise Jones

Costume: Nina Brumuşilă
Light design : John Carr
Regizor tehnic: Mihaela Oance

Premiera: 17,18 octombrie 2006

Fotografii de Claudiu Ciprian Popa

Gabriela Lupu ("Terapie de şoc cu Yuriy şi Dostoievski la Bulandra" Cotidianul, 3 august 2006);

Kordonskiy, rusul care ni-i tălmăceşte pe marii ruşi

După Cehov şi Gogol, regizorul Yuriy Kordonskiy a mai montat un compatriot. Dramatizarea sa după "Crimă şi pedeapsă" ni-l aduce mult mai aproape pe Dostoievski. De unde se vede treaba că ai nevoie de un rus ca să întelegi ruşii.

[...] 

De trei ori Raskolnikov

Gaselniţa genială a lui Kordonskiy este aceea că, tratându-l pe Raskolnikov ca pe un om bolnav şi alienat, cu puternice accente schizoide, desparte personajul în trei entităţi distincte. Trei actori îl joacă pe Raskolnikov, este vorba despre cele trei "voci" din mintea lui, "voci" care îi transmit mesaje încrucişate, accentuându-i demenţa. Richard Bovnoczki, înalt, slab, cu o faţă roşcovană, tipică de rus, este Raskolnikovul raţional. El este şi "purtătorul de cuvânt" al tuturor celor trei entităţi, este chipul pe care îl văd cei din jur, cel ce vorbeşte cu Anchetatorul şi cel care, mânat de una dintre voci, înfăptuieşte crima. Vlad Logigan, tânăr, cu o figură frumoasă şi inocentă, este Raskolnikovul diabolic. El e vocea care îi legitimează crima. "Napoleon a omorât mii de oameni şi a devenit erou. Tu omori un păduche, un vierme, scapi omenirea de un parazit". Şi, în fine, Marius Manole este vocea mică, dar sfredelitoare, a conştiintei. Raskolnikovul uman, mistic chiar, care il îndeamna la pocăinţă. Cei trei sunt în permanenţă pe scenă, şi, deşi fac adeseori aceleasi gesturi, au reactii şi comentarii distincte.  

Decor minimalist

Decorul creat de Tina Jones constă  într-un spaţiu complet alb, cu bucăţi de zid, camera lui Raskolnikov, o cameră cu trei uşi, câte una pentru fiecare "voce". Decorul e de un alb neverosimil, ca de spital, creându-ţi sentimentul unui spaţiu concentrationar. Poate fi spaţiul minţii bolnave a lui Raskolnikov în care acesta este captiv. Zidurile albe sunt mânjite grosier cu sânge, dupa momentul crimei, cu un roşu purpuriu, de neprivit, rămânând astfel pâna la sfârsit pe post de memento pentru criminal.

[.]

Kordonskiy a renunţat la personajele secundare. În piesă mai apar doar Anchetatorul, Sonia şi Aliona. Interesant este exerciţiul pe care îl face regizorul cu cele două  actriţe, Rodica Lazăr şi Anca Androne. Ele joacă ambele roluri. La o reprezentaţie Rodica Lazăr joaca Sonia, la următoarea Aliona şi invers, tot ca pentru a sonda complexitatea sufletului uman. Actriţele joacă şi îngerul, şi demonul, lărgindu-şi registrul interpretării, pătrunzând atât mecanismele binelui, cât şi pe cele ale răului.

Sorin Leoveanu [.] este în piesa lui Kordonskiy Anchetatorul. Jocul lui este exceptional, mergând, ca pe sârma, de la mujicul grobian la bărbatul sofisticat, pasionat de filosofie şi de origami, e şi poliţistul bun, şi poliţistul rău, şi drac, şi un pic de Dumnezeu, rusul desfrânat şi rusul mistic.

Misticismul ortodox, atât de drag lui Dostoievski, îşi pune o amprentă puternică pe montarea lui Kordonskiy. Scena în care Sonia îi citeste lui Raskolnikov "Învierea lui Lazăr" este sfâşietoare, iar "Tatăl nostru" rostit de cele trei voci la unison, în slavonă, este de mare efect.  

articolul integral la adresa: http://www.cotidianul.ro/terapie_de_soc_cu_yuriy_si_dostoievski_la_bulandra-13999.html