Henric al IV-lea este în mod cert personajul cel mai celebru creat de Luigi Pirandello, prototipul cel mai pur al pirandellismului, cel care se încarcerează singur în ficţiune, care se condamnă la masca permanentă a separării de oameni. În nebunia fictivă şi reală, absurditatea vieţii este purtată la limite extreme, demonstrând facultatea excepţională a omului de a fi propriul judecător şi călău, propriul demiurg, creator al unui univers singular pe care doar el îl doreşte şi îl poate înţelege.

Alexandru Balaci - "Luigi Pirandello"

 

Cât despre marca Ciulei, aceasta este una a seriozităţii cu care este tratat textul în toate articulaţiile sale. În plus, personajul central interpretat de Marcel Iureş, cu o subtilitate şi o gradare a emoţiei greu de atins de un alt actor. Dacă în prima sa apariţie îl reevezi în minte pe Peter O'Toole din filmele cu subiect clasic englez, treptat, actorul, marele Marcel Iureş, redevine el însuşi, controlând magistral magistral situaţia, situaţiile, creându-le chiar, în demonstraţia lucidităţii sale, ascunse celorlalţi. (.) Momentele tragice sunt controlate excelent de Marcel Iureş, în creşterea firească spre crima finală, totul purtând şi urma leului care este venerabilul regizor Liviu Ciulei.

Nicolae Prelipceanu,
Henric al IV-lea - un spectacol exemplar
România liberă,  20 iunie 2005

Liviu Ciulei oferă acestei piese un spectacol, cristal al ideilor dramaturgului. Viziunea sa regizorală are drept ţintă cuvântul şi nu efectele teatrale care să sublinieze spectaculos sensurile piesei. Foarte rar ai prilejul de a întâlni astfel de spectacole, la care se simte cum respiraţia publicului se opreşte pentru a nu strânjeni cuvântul. (.) Maestrul Liviu Ciulei s-a lăsat cucerit de acest joc al cuvintelor bogate în înţelesuri şi a condus precum un dirijor echipa de interpreţi să disece replica sau să o urmărească prin stări trăite interior, cu implicare când ea e rostită de Henric. Numai un mare regizor poate adopta această cale a exprimării viziunii sale asupra unei piese prin cizelarea actorilor pentru o interpretare interiorizată şi o atentă gândire asupra cuvântului. Henric al IV-lea este un spectacol de o înaltă clasă culturală, scos din matca obişnuitului. (.)
Decorul, o sală atronului cu ferestre goale spre o lume neagră, cu două firide ce adăpostesc tablourile celor ce se iubeau cândva, este conceput cu precizie în sugestii de Octavian Neculai. Costumele realităţii şi cele din epoca istorică ale timpului împăratului german sunt realizate de cunoscuta Maria Miu, pentru care costum înseamnă creaţie în sprijinul ideii ce o degajă fiecare personaj. Aspectul vizual lasă câmp liber interpretării.

Ileana Lucaciu - Un spectacol, cristal al ideilor
Timpul liber, 30 iunie 2005

 

 

Textul reia, în termenii unei complicate poveşti despre iubire, trădare şi nebunie, obsesiile constante ale autorului (dialectica esenţă-aparenţă şi realitate-ficţiune, pluralitatea psihicului uman), fiind, din această perspectivă, una dintre cele mai "pirandelliene" texte ale dramaturgului sicilian. Credincios poeticii sale personale, Liviu Ciulei a descifrat trama cu limpezime şi stringenţă, mereu atent la inteligibilitatea ei, şi I-a pus în pagină multiplele straturi cu exemplară rigoare, mizând exclusiv pe forţa jocului actoricesc (.) Henric al IV-lea este Marcel Iureş: cu o apariţie stranie şi chinuită, excelent în episodul demonstraţiei de luciditate şi foarte bun în clipele când mimează rătăcirea, actorul dă, după destulă vreme, un rol demn de maturitatea sa artistică.

Alice Georgescu, Omul potrivit,
Ziarul de duminică, 24 iunie, 2005

 

 

Henric al IV-lea este povestea în care omul se transformă în propriul său actor. (.)
Fără un actor de o forţăşi o complexitate extraordinare, piesa lui Pirandello ar fi greu, dacă nu imposibil de montat. De aceea, în spectacolul de la Teatrul Bulandra, în regia lui Liviu Ciulei, Henric al IV-lea este Marcel Iureş. Sau Marcel Iureş este Henric al IV-lea. Realitatea şi ficţiunea se confundă în permanenţă şi întreaga montare, prin extraordinara simplitate a mijloacelor regizorale folosite, devine o operă de artă.
Cu o trupă extrem de omogenă, de la Cornel Scripcaru la Răzvan Vasilescu, de la Şerban Pavlu la Andreea Bibiri, Spectacolul lui Liviu Ciulei, avându-l pe Marcel Iureş în rol principal, este unul dintre acelea care îţi lasă gustul ameţitor al excelenţei.

Monica Andronescu, Reţetă de teatru
Jurnalul, 29 iunie 2005-07-13