Meyerhold	Virgil Ogăşanu
Sufleur	Anca Sigartău
Tania	Valeria Ogăşanu
Generalisimul / Gardianul Şef	Doru Ana
Richard / Copilul	Radu Amzulescu
Preşedintele comisiei	Valentin Popescu
Mama / Femeia Comisar	Luminiţa Gheorghiu/ Coca Bloos
Tatăl / Bărbat 3	Petre Lupu
Ivan / Buckingham / Bărbat 2	Alin Olteanu
	Cătălin Babliuc
Richmond / Piotr / Bărbat 1	Mihai Bisericanu
Fantome	Raluca Botez
	Lorette Enache
Anton / Clarence	Ştefan Ruxanda
Lady Ann / Fantomă	Mihaela Zamfirescu
	Alexandra Ioniţă

 

Irina Sârbu - pian

Gabriela Bokor - violoncel

Marius Hoghi - tubă

Georgian Lepădatu - clarinet

Paul Aniculăesei - corn

 

Regia: Cătălina Buzoianu
Decor: Mihai Mădescu
Costume: Luana Drăgoescu

Muzica: Mircea Florian

Light design: Ioan Lazăr

Mişcare scenică: Mălina Andrei

Asistent regie: Dana Iliescu

 

Premiera: 15 Iunie 2006

Fotografii de Cosmin Ardeleanu

Când am scris Istoria comunismului mi-am dat seama că lumea a trecut foarte repede peste această schimbare, fiind aspirată de alte probleme, încât intelectualii n-au avut timp să se aplece profund asupra întâmplării extraordinare a istoriei. Am scris o piesă in jurul ideii de utopie, ideii de om căzut în capcana axiologică a utopiei. Individul este prins  într-o capcană teribilă care este condiţia sa existenţială paradoxală: nu poate să trăiască fără să nu proiecteze utopii, să viseze, dar când începe să aplice utopiile se produce oroarea. Cum să ieşi din utopia planetară a comunismului şi să ai curajul să visezi în continuare? Aceasta este o problemă reală. MATEI VIŞNIEC

 

 

Cristina Modreanu ("Libertatea din cap", Gândul - 8 iulie 2006);

 

Se dezbate de la un timp, la noi, un trecut care ne-a intimidat[...]. Si [...] arta este cu un pas înainte.

[...] Procesul comunismului continuă  [.] cu un spectacol de Cătălina Buzoianu. Dramaturgul Matei Vişniec a scris piesa "Richard al III-lea nu se mai face" din dorinţa de a comenta raporturile artei cu puterea, iar regizoarea a văzut în acest text (redenumit "Richard al III-lea se interzice", în memoria tuturor spectacolelor interzise de la Bulandra) un prilej de a reconstitui, odata cu împrejurările tragice în care a dispărut un creator ce a marcat istoria teatrului, Vsevolod Meyerhold, profilul unei epoci care a castrat cu buna ştiinţă, în mod organizat, gândirea creatoare.

Reuşita este cu atât mai demnă  de apreciere cu cât scenariul de spectacol pe care îl propune Cătălina Buzoianu nu este unul simplu. Ceea ce vedem este înfruntarea permanentă  dintre lumea scenei, adică a libertăţii totale, acolo unde creatorul îşi concepe sistemul său revoluţionar, intrat în manualele teatrale cu numele de biomecanică, şi ochii atenţi ai cenzurii. Repetiţiile pentru ultimul spectacol al lui Meyerhold, cu Richard al III-lea de Shakespeare, sunt pretextul pentru un alt spectacol, acela al luptei ce se dă in interiorul unei conştiinte. Fiindca Meyerhold a fost unul dintre cei care au crezut în binefacerile sistemului sovietic, pe care l-a şi sprijinit la început, până când a simţit că a participat la o uriaşă fraudă, până când a înţeles că utopia nu trebuie pusă mai presus de oameni şi adusă cu orice preţ în practică. Faptul că a ţinut la ceea ce el numeşte obsesiv de-a lungul spectacolului "libertatea din propriul cap", apărând-o chiar cu preţul încarcerării şi, apoi, al pierderii vieţii, a făcut din el o victimă a sistemului. Un prizonier paradoxal, fiindcă şi-a petrecut detenţia fiind, de fapt, în sfârşit, liber.

În ciuda subiectului, spectacolul are multe momente pline de umor, fiindcă râsul este reacţia firească la absurdul ciocnirii dintre creativitatea aflată în plin avânt şi pretenţiile sistemului de a o controla şi "ajusta" ideologic. Un exemplu în acest sens este raportul întocmit de comisia de cenzură despre "cetăţeanul Shakespeare", pe care comisarii au fost nevoiţi să-l citească, pentru a descoperi daca nu se ascund în opera lui aluzii periculoase. Aluzia este, de altfel, considerată o adevarată armă, iar efortul cenzorilor de a cauta cu lumânarea aceşti "duşmani", lupta lor împotriva "actualizării", considerate un afront la adresa tovarăşului Stalin personal, amintesc absurdul acelor vremuri.

Nu ştiu daca cei foarte tineri, care par amuzaţi de multe dintre replicile şi momentele spectacolului, înţeleg exact amploarea dramei pe care au trăit-o generaţiile anterioare. Dar cu siguranţă şi ei sunt străbătuţi de un fior în momentul apariţiei unei "armate" de stalini, toţi actorii din trupa lui Meyerhold punându-şi măşti cu chipul acestuia.

Deşi figura protagonistului este cea importantă (greutatea rolului apasa pe umerii lui Virgil Ogăşanu, [...]), spectacolul reuşeşte mai ales prin personajele secundare. Acestea refac o adevarată frescă a societăţii sovietizate până în straturile sale profunde, acolo unde mamele, taţii şi chiar copiii - adevaraţi "oameni noi" - se ocupă voluntar cu aducerea la ordine a fiilor şi taţilor lor, întru apărarea sistemului atotputernic. Interpretând mai multe roluri, [...] Doru Ana, Radu Amzulescu şi Petre Lupu, dar şi Valeria Ogăşanu (în rolul soţiei) devin centrii de interes ai construcţiei si pilonii ei de rezistenţă. Nu mai puţin, modernitatea acesteia vine din folosirea mijloacelor multimedia care trasează subtil graniţa dintre zilele noastre şi acea epoca de care ar trebui să ne reamintim cu toţii cât mai des, pentru a evita să o retrăim, sub o formă sau alta. 

articolul integral la adresa: http://www.gandul.info/arta/libertatea-cap-261232  

 

Magdalena Boiangiu ("Regele Richard al III-lea devine victimă colaterală", Cotidianul - 16 februarie 2007);

 

Un spectacol marca Bulandra, în regia Cătălinei Buzoianu, despre dictatura stalinistă şi teatru. De ce îl interzice dictatorul pe eroul shakespearian.

În deceniile trei şi patru ale secolului trecut, regizorul rus Vsevolod Meyerhold formula o nouă estetică teatrala contrazicând dogma general admisa în vremea lui în legatura cu reproducerea vieţii pe scenă: "Pe scenă tot ce e adevărat pare fals şi tot ce e fals e adevărat", susţinea el. Dictatorului rus I.V. Stalin şi serviciilor lui de propagandă nu le-a plăcut acest fel de a pune problema şi l-au ucis.

A fost condamnat la moarte într-un proces fără martori şi executat conform sentinţei, fără drept de apel. Ambiţia şi reusita spectacolului bucureştean stau tocmai în puterea de a transforma în realitate scenică tensiunea gândirii teatrale care se zbate să armonizeze falsul şi adevărul în condiţiile când viaţa e ameninţată.

 

Richard şi Stalin

În piesa lui Matei Visniec, regizorul luptă cu vizibile şi invizibile comisii pentru ca spectacolul său cu "Richard al III-lea" de Shakespeare să poată să existe. Cătălina Buzoianu luptă cu Visniec, cu Shakespeare, cu actorii teatrului Bulandra, cu propriile amintiri pentru a le desluşi şi ordona, pentru a sensibiliza spectatorul de astăzi - departe de Stalin şi de Meyerhold - la răsuflarea fierbinte care a asigurat supravietuirea teatrului în vremurile când au fost persecutaţi şi ucisi creatorii săi. Sub ochii nostri, Virgil Ogasanu (Meyerhold) încearcă să elimine tot ce ar fi trimitere concretă la epoca lui Richard al III-lea sau a lui Shakespeare, la personajul cronicilor istorice, pentru a-l lăsa să se exprime pe omul devenit tiran, cel care nu dă înapoi în faţa crimei când e vorba despre putere. Condamnat să-şi caute în eternitate calul, Richard începe să semene cu Stalin şi în imaginaţia regizorului cei doi se explică şi se condiţionează unul pe altul.  

Trădătorii din intimitate

Meyerhold e interesat de teatru, nu de putere, dar temnicerii ştiu că, daca îi lasă mintea să zburde, puterea dobândita de artist va fi infinit mai persuasivă şi mai durabilă decât cea impusă de poliţie. Spectacolul din spectacol - "Richard al III-lea" - este ţinut sub tirul observaţiilor stupide, amănuntele se modifică şi substanţa lui se dizolvă, imperativele ameninţătoare ale cenzorilor din lojă sunt dublate de vocile părinţilor, soţiei, actorilor, îndemnându-l pe artist să cedeze: viaţa e mai importantă decât arta. Nimeni nu-i poate răpi libertatea din mintea lui, crede Meyerhold. Or, tocmai aceasta libertate este asediată de oamenii din intimitatea artistului, demisia lor este complice, ei sunt faţa cea mai durabila a dictaturii.

[...]Aşa cum este structurată prima parte a spectacolului, evoluţia acestui conflict întreţine tensiunea şi izbuteşte să dea fluiditate şi dramatism salturilor de la realitatea scenei bucureştene la cea de demult, din teatrul lui Meyerhold, de la brutalitatea interogatoriilor la consecinţele lor în imaginaţia artistului. Decorul lui Mihai Mădescu construieşte reperele concrete care permit trecerea firească de la acţiunea exterioară la cea din mintea personajului, teatrul din teatru are corporalitate, dar şi stranietatea obiectelor din vis. 

Între vis şi cosmar

În rolul lui Meyerhold, Virgil Ogăşanu nu joaca eroul, ci omul: în cele mai umilitoare momente ale existenţei sale fizice, găseşte puterea de a fi el însuşi; în succesiunea cedarilor, transmite sugestia a ceea ce ar fi vrut şi ar fi putut să facă. Renunţând la efecte, la spectacolul zgomotos al înfrângerii, Ogăşanu are aura artiştilor mari care fac ce trebuie, cu aerul că nu fac nimic.

Radu Amzulescu, actorul distribuit în rolul lui Richard, combină vigoarea replicilor shakespeariene cu becişnicia trădării concrete, zilnice. Dintre toate măştile ludicului, cel mai bine i se lipeşte de faţă cea a trădătorului. Actorul construieşte trecerile contribuind esenţial la structurarea imaginii complexe a spectacolului. Luminiţa Gheorghiu (mama), Petre Lupu (tatăl), Valeria Ogăşanu (soţia) - personaje concrete şi plăsmuiri ale regizorului din piesă - evolueaza în spaţiul strâmt dintre realitate şi vis, dintre vis şi coşmar. Tot o plăsmuire a minţii înfierbintate este şi personajul lui Stalin, aşa cum apare el în spectacol, jucat de Doru Ana. În imaginaţie, dictatorul, "părintele popoarelor", conversează protector cu artistul. În tot acest nod de vorbe şi stări se aude vocea pură cu intonaţii fireşti a Ancăi Sigartău (sufleorul), martor şi memorie a unei istorii însângerate. 

Naşterea unui monstru

Firele acţiunii şi ale meditaţiei despre soarta teatrului şi a artistului în vremuri de masacru coagulează în scena naşterii: sacrificiile nu au fost materia primă a unei lumi noi; dimpotrivă, inutilitatea acestor sacrificii a creat sub ochii noştri un monstru. Richard al III-lea, criminalul tragic interzis, este înlocuit de "omul nou" al crimelor pe banda rulantă. [...]

În concluzie, [...]acest spectacol al Cătălinei Buzoianu este expresia unui talent matur şi are atitudinea demnă a unui intelectual, autor al propriului raport referitor la crimele comunismului. 

articolul integral la adresa: http://www.cotidianul.ro/regele_richard_al_iii_lea_devine_victima_colaterala-22235.html