Azilul de moarte
O COMEDIE NOU-NOUȚĂ: AZILUL DE MOARTE
Doina Ruști (Ficțiunea, nr. 186/97, 27 noiembrie 2023)
Vă amintiți că sâmbătă a plouat toată ziua, anunțându-ne că e toamnă, iar la București, în serile cu ploaie e obligatoriu s-o iei spre Grădina Icoanei și să intri la Bulandra, unde e foarte ușor să rămâi în poveste, mai ales când scena e privită de pe trei laturi. O piesă bună anti-depresie este Azilul de moarte, una dintre noutățile acestei stagiuni. N-o luați în sens dramatic! E vorba despre moarte, dar e comedie. Și nu orice fel, ci un spectacol tonic și inteligent, marca Dabija, cu lume multă și acțiune susținută. Exact o poveste bună de început anotimpul rece.
Azilul de moarte de Georges Contamin este o replică la Gorki, dar în registru comic, excelent tradusă de Violeta Popa, renumită în lumea teatrului pentru versiunile românești ale multor piese de succes.
Spectacolul se derulează într-un decor pe cât de simplu pe atât de sugestiv prin elaborarea detaliilor, pentru că deși totul e la vedere, mereu apare câte o fereastră cu un spânzurat, câte o ușă care duce în zonele misterioase ale azilului, loc al unei acțiuni cu multe mistere, situate parcă într-un cub al lui Rubik. Totul începe cu o crimă, care îl aduce în scenă pe inspectorul Laurent Pruvost, jucat de Andrei Huțuleac, cunoscut pentru inventivitatea sa scenică, un personaj care preia cu umor însușirile clasice ale detectivului, un Poirot caricatural, însoțit de un subaltern pe măsură (jucat de Mihai Bisericanu). Restul piesei se colează pe tiparul genului crime, dar în registrul unei comedii jucate cu vervă, fără timpi morți, fără să-ți dea răgaz să te gândești la deznodământ, despre care trebuie spus că este imprevizibil și pe deplin satisfăcător.
Într-un azil de bătrâni se pot întâmpla multe, iar personajele din acesta sunt creatoare, dispuse să intre în jocul aparent condus de Pruvost.
În mare, șase personaje sunt în căutare de autor, pe care îl găsesc într-un mod ingenios –șase bătrâni jucați de Camelia Maxim, Dana Dogaru, Antoaneta Zaharia, Radu Amzulescu, Manuela Ciucur și Carol Ionescu (în rol dublu). În opoziție, personalul azilului, cu puteri absolute, de la directoarea cu viață secretă (Rodica Lazăr), la asistenta medicală Magalie (Maria Veronica Vârlan), la bucătar (Ioan Paraschiv) și la organizatorul de karaoke (Carol Ionescu), toate nu doar personaje în mod tradițional cu potențial antagonist, ci și declanșatoare ale câte unui nod conflictual în supraetajata acțiune.
Pe măsură ce povestea înaintează, au loc și modificări în situarea personajelor față de prima treaptă a conflictului, ceea ce întreține suspansul, dar mai ales o legătură constantă a spectatorului cu fiecare personaj.
Regia lui Alexandru Dabija se modelează aici pe genul piesei, nu insistă pe “ornamente” regizorul nu este preocupat de o poetică a vizualului, ca în alte spectacolele ale sale, ci insistă pe jocul de ansamblu, esențial într-o comedie spumoasă. Construită stilistic cu acuratețe, Azilul de moarte este fixată la granița dintre parodic, mister clasic și spectacol generalist. Tradusă special pentru Teatrul Bulandra, e reprezentată pentru prima oară la noi, în această stagiune, și aș zice încă o dată că e făcută pentru a te menține în cel mai alert ritm al vieții.
COMICUL TRĂIEȘTE BINE MERSI ÎN „AZILUL DE MOARTE”
Horia Ghibuțiu (17 noiembrie 2023)
Noua premieră de la Teatrul Bulandra, regizată de Alexandru Dabija, e o demonstrație de aranjare cu dichis a unui schelet ușurel.
La intersecția fină dintre vodevil și comedie de situații, noua piesă a regizorului Alexandru Dabija, „Azilul de moarte”, după Georges Contamin, își atinge scopul de a ne furniza o sursă de divertisment cinstit pe scena unui teatru consacrat de montări serioase: stârnește hohote oneste, nu de complezență.
E, cum sună descrierea oficială, „un policier deștept și plin de umor, dar și o comedie cu accente sociale – un spectacol despre prejudecăți, oameni aflați la limită, jocuri ale minții, dar mai ales despre cum nimic nu e niciodată ceea ce pare”.
Nu știam că influentul Sandu Dabija nu mai făcuse nicio comedie polițistă, până în momentul în care am asistat la o repetiție a spectacolului, la finele căreia reputatul om de teatru mi-a acordat un interviu, precizând:
„E un spectacol terapeutic, cred, și pentru mine, și pentru actori și sper că și pentru public. E ceea ce se cheamă «un spectacol de gen», nu vrea altceva decât ceea ce este – o comedie polițistă. N-am făcut în viața mea așa ceva, mi-am dorit întodeauna – e una dintre dorințele mele secrete – și îmbătrânind, apropiindu-mă de o zonă în care renunțările sunt mai numeroase decât avânturile, m-am gândit să apuc să fac o comedie polițistă”.
Iată că a apucat și bine a făcut! M-a făcut să râd sănătos, chit că de surse facile de umor, dar să și mă gândesc îndelung, așa cum am făcut-o la precedentele spectacole pe care i le-am văzut relativ recent: „Viforul” (o declarație de independență față de istoria noastră scorțoasă, intangibilă, imposibil de interpretat decât în cheie sforăitoare) și „Creatorul de teatru” (montare care avea să devină o ars dramatica).
Farsa „Azilul de moarte” are o distribuție cu un potențial comic de netăgăduit, de la Mihai Bisericanu și Rodica Lazăr la Dana Dogaru. Iar în fruntea distribuției stă un om de teatru și de film pe care îl socot unul dintre cei mai profunzi artiști ai noului val: Andrei Huțuleac, acum, protagonist al unui spectacol provenit din universul inconfundabil al lui Dabija. Șchiopătatul, sufocatul, schimonositul, trecerea la stări diferite de pe o clipită, toate astea izbutite maiestuos de Andrei, lasă extrem de puțin loc pentru a ne imagina pe altcineva în acest rol.
Așez prestația lui Andrei Huțuleac fix lângă cea a lui Horațiu Mălăele pe scena comediei-fanion din 1992, „Scapino”, regizată tot de Dabija, care explica atunci:
„Pentru mine important este lucrul cu actorul. Pentru asta sunt cunoscut, pentru asta mi s-a dus buhul. Şi atunci, foarte importantă este distribuţia, foarte importantă pentru adecvarea actorului la rol. Şi după aceea, importantă este chimia aceea specială care se întâmplă între actor şi regizor şi care este, poate, cea mai spectaculoasă parte ascunsă a unui spectacol”.
Urez viață lungă „Azilului de moarte” de la Teatrul Bulandra, e făcut să rămână. Un spectacol fără pretenții de rege al stagiunii, dar bine închegat de Alexandru Dabija și realizat fără economie de mijloace artistice.
https://zilesinopti.ro/2023/11/17/horia-ghibutiu-azilul-de-moarte/
SĂ NE AMUZĂM LA “AZILUL DE MOARTE”
Ileana Perneș Dănălache (27 noiembrie 2023)
Când pe afișul teatrului Bulandra apare titlul “Azilul de moarte” spectatorul își îndreaptă, în prima clipă gândul spre… Maxim Gorki și celebra lui piesă… “Azilul de noapte”! Recitind cu atenție, își dă seama că nu e vorba despre dramele mujicilor, nici despre suferințele unor dezmoșteniți ai soartei ci se află în fața thrillerului scris de Georges Contamin care ne îndeamnă, prin bagheta regizorului Alexandru Dabija să empatizăm cu “trupa” de pensionari ai unui cămin de seniori care, la unison, ne tot păcălesc, mișcându-se cu vioiciune, folosind ca armă veselia “cântată” la vedere, pe ritm de karaoke! O farsă. Ca orice provocare-ghicitoare se pune întrebarea: Ce se ascunde în spatele acestui bine cosmetizat recital de voie bună? Un bob zăbavă și vom afla, la final.
Actorii intră, ies, dialoghează într-un efort comun de escamotare a multor chiar nebănuite tristeți și frustrări. E de râs? E de plâns ? E de-a râsu’-plânsu’? Suspence-ul se menține timp de aproape două ore! În scenă conduce “ostilitățile” inspectorul șef, un personaj care poartă accesoriile lui Columbo și reamintește prestația actorului din celebrul serial, șchiopătând cu grație, cu năduf, cu încăpățânare…
L-am portretizat “pe scurt” pe actorul Andrei Huțuleac care reușește un rol bun cu numeroase și aplaudate “cârlige“ la public.
Regizor cu experiență în montări interesante, modern și inspirat pe terenul comediei, Alexandru Dabija a “lucrat” fiecare personaj cu minuție pentru că, așa cum declara: “mi-am dorit dintotdeauna – e una dintre dorințele mele secrete – și îmbătrânind, apropiindu-mă de o zonă în care renunțările sunt mai numeroase decât avânturile, m-am gândit să apuc să fac o comedie polițistă”. A reușit să o facă, distribuind actori cu experiență în profesie, care se mișcă cu îndemânare în decorul simplu, funcțional printre afișate elemente secrete… la vedere. Scenografia este semnată de Nina Brumușilă.
Actrițele Manuela Ciucur, Dana Dogaru, Rodica Lazăr, Camelia Maxim, Maria Veronica Vârlan, alături de colegii actori, Radu Amzulescu, Mihai Bisericanu, Carol Ionescu, Ioan Paraschiv am numit aici trupa de actori, cu toții fac un succes din această comedie cu final imprevizibil, genul clasic de succes garantat, marca Agatha Christie. Au interpretat “cu poftă” partiturile, s-au “jucat“ cu bucurie de-a nebunii, chiar frumoși ai azilului “comunist”? Nu, de amintire tristă? Nu sau da…
Avem nevoie de forța vindecătoare a râsului? Întrebare aproape fără rost atâta vreme cât, societatea modernă suferă de depresii, boli de nervi, psihoze… Ne temem de strigoii bătrâneții? Nu dorim să fim excluși din malaxorul cotidianului? Ne sperie cuvinte care rimează cu singurătatea din azil, sau cămin de bătrâni? Răspunsul la șuvoiul de întrebări poate fi găsit și în terapia oferită de petrecerea timpului liber la teatru, savurând comedii spumoase, apreciind hazul pe care îl degajă situații inedite, râzând… Din pana cronicarului îndemnul este direct și simplu, mergeți la teatru, nu ocoliți spectacole de comedie, bucurați – vă de talentul artiștilor care vă oferă momente vesele, garantat eliberatoare de stres. Recenta premieră a teatrului Bulandra “Azilul de moarte“ e o propunere care merită onorată.
BUCURIA UNUI COMEDII INTELIGENTE. „AZILUL DE MOARTE” LA TEATRUL
BULANDRA”
Tudor Sicomaș (6 martie 2024)
Pe 1 iunie, mi-am ascultat și respectat copilul din mine care a vrut să se bucure sincer și fără profunzimi prea mari de un spectacol încântător, fermecător, plin de umor (hai că fac și rime!), fără filosofii pretențioase, dar totuși cu diverse momente în care cazi puțin pe gânduri. Am vrut să mă răsfăț cu un policier amuzant, inteligent și am reușit pentru că “Azilul de moarte” de la Bulandra exact asta e – o comedie polițistă foarte reușită, un text bine croit, cu personaje credibile, frumos conturate de condeiul lui Georges Contamin. Dar este, în același timp, un spectacol de comedie excelent montat, în stilul binecunoscut al lui Alexandru Dabija, conținând acea doză de ironie și sarcasm, observându-se desigur și lucrul în detaliu cu fiecare actor și construcția coerentă a spectacolului, aspecte tipice montărilor lui Dabija.
O bucurie de spectacol este “Azilul de moarte”, mai ales pentru un thriller și comedy afficionado cum sunt eu (da, mereu mi-am susținut și apărat această pasiune, acest “guilty pleasure” care rămâne literatura polițistă care, atunci când e bine realizată, poate fi o bijuterie). Montarea piesei lui Contamin la Teatrul Bulandra beneficiază de o distribuție deosebită. Se observă în mod clar plăcerea cu care acești actori atât de talentați au lucrat spre a da viață unor personaje colorate, pitorești, fiecare cu ticurile, obsesiile și ideile lui fixe, permițându-le artiștilor să-și construiască aceste roluri de caracter (ba chiar contre-emploi-uri pe alocuri) cu bucurie și cu mare atenție la toate detaliile necesare conturării personalității fiecăruia dintre ei. Cei cinci bătrânei simpatici care populează azilul din titlu primesc suflare și adevăr scenice din partea a cinci mari actori. Astfel, Dana Dogaru este excelentă prin jocul ludic pe care îl folosește în conturarea lui Regine Verbruge, o farmacistă pensionată cu un limbaj colorat, puțin răutăcioasă și mereu pusă pe șotii. Manuela Ciucur, simpatică, dar fermă în interpretare, îi dă viață Josephinei Vankelst, reprezentanta revoluționară a locatarilor azilului, mereu cu punga de “pufuleți bolșevici și din gulag” (așa cum îi numește malițios colegul Alphonse) după ea și mereu cu dorința de a-și susține vederile de stânga. Am fost încântat să o descopăr pe Camelia Maxim, o foarte bună actriță dramatică, într-un rol comic pe care l-a construit credibil și foarte asumat – Margot Vanbeveren, o bârfitoare și clevetitoare doamnă care “nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i miroase”, gata oricând să se folosească de un proverb pentru a-și apăra această înclinație spre a duce vorba de colo-colo. Mezina locatarilor, Arlette Copaert, este fermecător interpretată cu mult-mult umor și vervă de una din actrițele mele de suflet, Antoaneta Zaharia care se folosește de toate resursele ei, dar și de datele personajului, pentru a construi un rol deosebit, subliniind cu mult umor și autoironie toate defectele Arlettei (surzenia, voioșia, ideile fixe legate de karaoke). Nu în ultimul rând, Radu Amzulescu, acest atât de profund și filosof actor al teatrului Bulandra, și-a scos la iveală partea plină de sarcasm, evidențiind trăsăturile exaltate ale fostului general de armată Alphonse Guerdin, un bărbat trecut bine și de a doua tinerețe, dar mereu “pe baricade” și amuzant de împotrivit comunismului Josephinei, cu toate ca el însuși este un mic tiran. Mai există și un al șaselea membru care ocupă o cameră în azil, dar despre el puțin mai încolo.
Falanga tinerilor și celor de vârsta mijlocie o deschide directoarea Laurence Duriez de Foll în care Rodica Lazăr excelează, apelând la partea ei de actriță comică, în special în momentele în care personajul lasă la o parte orice manieră și eleganță spre a scoate provinciala țață (foarte bună soluția moldovenismelor personajului, care parcă apropie acțiunea de publicul român). Urmează, apoi, Maria Veronica Vârlan, care este Magalie Deswaert, infirmiera azilului, care își înșeală bărbatul pe toate drumurile și căreia actrița îi insufla vitalitatea, pofta de viață și hedonismul tocmai prin propria bucuria a jocului ce transpare în toate momentele în care se află pe scenă.
Carol Ionescu este Cedric Barbier, prima victimă a azilului dătător de viață pentru bătrâni și de moarte pentru tineri (cât de ironic, nu?!). Tânărului actor îi reușește cu ușurință construcția acestui personaj jovial și fustangiu, demonstrând în același timp că beneficiază de o versatilitate aparte în momentul în care, către final, apare în rolul celui de-al șaselea bătrânel din azil, Jean-Philippe Bustaman). Apoi, soțul infirmierei, Remi Deswaert, este interpretat foarte serios și asumat (așa cum ne-a obișnuit deja) de Ioan Paraschiv. Momentele sale de furie geloasă alternează cu cele de bucurie la vederea cadavrului lui Cedric (o scenă spumoasă tipică unei comedii negre este cea în care Remi pare a se auto incrimina prin privirea triumfătoare asupra trupului rivalului său, Cedric) și, astfel, acest chipeș actor plin de o forță interpretativă aparte își demonstrează resursele artistice. Delicios de sobru și extrem de amuzant este strălucitul Andrei Huțuleac în rolul inspectorului Laurent Pruvost. Acest tânăr și foarte talentat actor creează, ca de fiecare dată, o bijuterie de rol, știind să echilibreze toate elementele constitutive ale personajului său (defectul de mers, crizele de astm, caracterul neîndemânatic ce îi pricinuiește accidente cu arma din dotare), fără să cadă nicio clipă în derizoriu ori să aibă tușe îngroșate ale jocului. Deasemenea, Mihai Bisericanu este o prezență cât se poate de fermecătoare prin bonomia și naivitatea subinspectorului Gilbert Parouti, pe care îl interpretează parcă parafrazandu-l pe celebrul inspector Clouseau. Actorul își creionează cu fin umor, cu o vitalitate și o efervescență scenice deosebite personajul, reafirmându-și versatilitatea și ingeniozitatea deja cunoscute.
Nu vă spun cine este făptașul, nu vă spun dacă mai sunt victime în afară de cea amintită deja. Vă spun doar că dacă vreți să râdeți inteligent, dacă vreți să ieșiți puțin din cotidian, dacă vă plac comediile negre, dar cu substrat social și cu o “morală” interesantă, “Azilul de moarte” de la Bulandra este o alegere foarte bună. Un spectacol fără pretenții de capodoperă profundă, cu o scenografie foarte bine detaliată a Ninei Brumușilă și costume care punctează în mod deosebit caracteristicile fiecărui personaj realizate de inspirata Maria Miu, un spectacol în care Alexandru Dabija se vede că s-a lăsat în voia bucuriei creației ludice bine gândite și în care și actorii și-au dat voie să se arunce în giumbușlucăreala jocului spre deliciul publicului.