Family.exe
DESPRE SECRETELE FAMILIEI CONTEMPORANE – FAMILY.EXE
Alexandra Ares (septembrie 2023)
Teatrul Bulandra a deschis, la Grădina Icoanei, stagiunea cu o premieră absolută românească despre familia contemporană, un fel de unicorn teatral care merită să fie admirat. În general, este o raritate ca o piesă scrisă de un autor român să fie pusă pe scenă atât de rapid după ce a fost scrisă și să păstreze acea prospețime a contextului care a inspirat-o, cu referiri savuroase la viața curentă la care orice spectator poate reacționa cu plăcere. În cazul lui Mimi Brănescu, un dramaturg foarte jucat, ajută, desigur, faptul că talentatul autor și-a făcut deja un nume la ProTV cu serialul de mare succes Las Fierbinți.
Trăim vremuri interesante, fabuloase din punct de vedere dramatic, care se reflectă cu o bogăție și o viteză fantastică pe Netflix, HBO și alte platforme de streaming, ca să nu mai vorbim de Internet, dar care stau încă departe de scenele teatrelor de stat din România care continuă să graviteze spre trecut, abstract și diverse cărări deja bătătorite. De fapt, principala plângere pe care au aud de la spectatorii din București, indiferent de vârstă, este că sunt prea puține piese noi și foarte puține piese românești noi. În general până și piesele “noi” care se montează sunt scrise cu 10-20 de ani în urmă, iar autorii, conștienți de aceste decalaje, încearcă se le scrie într-un mod cât mai general și ‘neperimabil.
Familia românească s-a schimbat după 1990. În unele familii, au apărut rude bogate și sărace ceea ce a complicat dinamica mai egalitariană din trecutul comunist. Mimi Brănescu explorează cu inteligență aceste schimbări sociale în noua lui piesă, evitând stridențele care fac ca multe seriale românești să fie încă sub cele străine. Alte familii s-au scindat din cauza emigrației, după cum explorează Alexandra Badea în drama Exil, selecționată în FNT 2023, dar omisă, pe nedrept după părerea mea, din nominalizările UNITER. (Desigur, acum că Badea a câștigat în 2023 premiul pentru teatru al Academiei Franceze pentru întreaga operă dramaturgică de până acum, oportunismul românesc va compensa pe viitor această nedreptate.)
Family.exe este o combinație dibace de déjà vu din multe alte piese și filme reconfigurată în ceva autentic, garantat să aibă priză la public. Este un fel de Mușatescu pentru secolul 21, unde un alt pater familias trece printr-o criză sufletească pricinuită de cei presupus dragi. Voi încerca să prezint piesa fără a divulga intriga care, cam ca într-un film de Agatha Christie, va fi o sursă de delectare graduală pentru spectatori.
Fiecare familie are un membru mai realizat decât toți ceilalți, în general un bărbat plin de forță care îi ajută pe toți ceilalți. De afară pare invincibil, și este invidiat. Dar și acest individ este, în definitiv, un om care are nevoie de afecțiune, încredere și reprocitate. Piesa începe în living-ul de mare lux a unui astfel de specimen care își convoacă toată familia și pe cel mai bun prieten pentru a-i anunța că vrea să le comunice ceva important. Scenografia spectaculoasă a lui Andu Dumitrescu propune un decor modern, făcut din module ce subliniază luxul contemporan și oferă multe spații de joc.
Ca structură, piesa lui Mimi Brănescu are, așadar, forma ingenioasă a unui “whodonit” în care un detectiv adună toți suspecții în sufragerie pentru a rezolva o crimă care se dezvăluie treptat și a cărui autor nu este divulgat decât la sfârșit. Spun ingenioasă, pentru că intriga nu este polițistă, iar “crima” sau “crimele” fiecărui personaj sunt de natură relațională.
Scriitura e foarte bună, în cheie realistă, combinând cu dexteritate comedia cu drama, exploatând frivolitatea locului comun ca mecanism de dezvăluire a tragismului condiției umane. Ca în orice familie, există paraziți, mai mult sau mai puțin justificați, mincinoși și trădători. Fiecare membru cunoaște slăbiciunile celorlalți și le apasă toate butoanele. Nimeni nu e perfect. De unde, metafora ideii de fișier executabil (.exe) în sistemul de operare din titlu, cam corupt, care ar beneficia de un reboot. (Un fișier executabil este un tip de format de fișier folosit pentru a rula o bucată de cod sau a lansa un program software atunci când este executat.) O idee ofertantă dramatic, dar nedusă până la capăt. De fapt, singurul lucru pe care îl reproșez acestei piese este faptul că nu are o replică, sau un scurt schimb de replici, care să exprime metafora titlului și să-l justifice. Desigur, totul este explicat cât se poate de clar în textul de prezentare al piesei de pe website-ul Teatrului Bulandra, dar nu este suficient. O omisiune neobișnuită la un profesionist ca Mimi Brănescu.
Dincolo de această mică scăpare, spectacolul regizat tot de Mimi Brănescu, este în general puternic și modern. O dramedie inteligentă și foarte bine construită, cu partituri generoase pentru toți actorii care le-au interpretat cu mare plăcere, dar cu carismă și iscusință vocală inegală. În anii ’80 și ’90 fiecare actor de Bulandra, indiferent de vârstă sau de cheia lui dramatică, avea ceva de neuitat, era “un monstru sacru,” și spectatorii continuă să vină la acest teatru cu așteptări la fel de înalte. Gheorghe Ifrim portretizează convingător pe Laurențiu, omul de afaceri care are o epifanie care-i dă viața peste cap, și pare pe deplin potrivit ca tip uman. Din păcate, îi lipsește dicția impecabilă și sonoritatea vocilor altor colegi de scenă, cum ar fi Cornel Scripcaru, Andi Vasluianu sau Manuela Ciucur. Desigur, Gheorghe Ifrim are rolul cel mai greu, cu cel mai mult text. Dar deseori vorbește prea repede și pierde pregnanța cuvintelor. Un spectator avizat de lângă mine se întreba cu voce tare cum ar fi fost acest rol în interpretarea unui Jack Lemmon sau Vlad Zamfirescu, tipuri diferite, dar, cum se spune în engleză, “A list actors.”
Pe de altă parte, Cornel Scripcaru ne delectează cu un rol de compoziție mic dar superb (și foarte bine scris) ca pictor autor de peisaje abstracte care trăiește pe spezele bogatului cumnat, acel profitor din orice grup uman care mereu comandă meniul cel mai scump când plătește altcineva, și care nu ratează nici o petrecere, mai ales cele la care nu e invitat. Ca de obicei, timing-ul comic al lui Scripcaru e de mare clasă. De asemenea, Andi Vasluianu are o prestație foarte bună în rol de lichea. Deși rolul lui este cel mai schematic scris, și un pic previzibil, Vasluianu se achită de el ca un adevărat actor de Bulandra. (Pentru un rol mai pregnant al acestui talentat actor recomand spectacolul Măsură pentru măsură, adaptarea lui Cosmin Stănilă după Shakespeare în regia Dianei Mititelu). În fine, cel de-al doilea Ifrim din distribuție, Lucian Ifrim, are și el un rol de compoziție minunat realizat, în rolul amantului mamei, un tip in costum de yoga cu probleme de respirație, care tace și scoate sunete ciudate cam tot spectacolului, pentru a livra, cu multă sensibilitate, monologul de concluzie al piesei, despre importanța familiei în ciuda multiplelor cusururi ale fiecărui membru.
Dintre doamne s-a distins Manuela Ciucur care a portretizat cu talent și prezență scenică o soacră modernă, nuanțată, spirituală, departe de clișeul soacrei rele portretizat în tușe groase în toate serialele și telenovelele românești. O soacră emancipată, care ține la calitatea ei de femeie, indiferent de vârstă și fără a fi ridicolă, care explică fiului că o soție are nevoie de mai mult decât să își aștepte soțul cuminte acasă și cadouri pe care să le etaleze când iese în lume. Spre finalul piesei, scriitura împinge această emancipare într-o zonă de vulgaritate teribilistă, cam gratuită. Aducerea în discuție, pe șleau, a dimensiunii “macaralelor” bărbaților este clar o noutate în teatrul românesc (mult făcută în filmul și romanul străin). În principiu, nu-am nimic împotriva aducerii ei pe scenă, adecvat, pe ideea că nimic din ce e omenesc nu poate să ne fie străin. Totuși este puțin probabil că cea mai emancipată mamă ar discuta așa ceva cu fiul ei în legătură cu un tată răposat, chiar dacă ar vrea să-i plătească fiului o poliță pentru o altă impertinență. Ideea regizorală susține, se pare, ideea că, în focul pasiunii, părinții și copii o iau deseori pe miriște.
În rolul Andreea, soția destul de comună a marelui om de afaceri, soție care stă acasă și merge des la sală, Oana Tudor are o creație adecvată. Poate pentru a evita clișeul, regia nu a mers pe soția trofeu, cum au de obicei bărbații bogați, dar nici nu a reușit să o facă memorabilă cum ar fi putut fi alte variante de casting. Poate că Oana Tudor ar fi fost mai potrivită pe rolul sorei Polixenia, rol care a fost încredințat, cam nefericit, Paulei Niculiță. Este posibil ca și aici regia să fi mers intenționat pe mediocritate și pe “micime”, dar în teatru și “micimea” trebuie livrată cu fler și voltaj artistic, după cum demonstrează magistral Cornel Scripcaru, iar vocea trebuie să aibă capacitatea să treacă mai bine rampa.
Chiar și cu acest casting, care ar fi putut să fie, pe alocuri, mai inspirat, premiera piesei Family.exe a lui Mimi Brănescu mi-a mers la suflet și deschide cu succes noua stagiune a Teatrului Bulandra.
Părăsind teatrul și aruncând o privire spre celelalte afișe dinspre frumosul parc al Grădinei Icoanei am observat pe toate semnătura regizorului ca autor de spectacol, o găselniță pur românească, care emulează filmul de autor. Dacă în cazul lui Mimi Brănescu (sau al Alexandrei Badea) acest lucru este îndreptățit, în cazul spectacolelor cu dramaturg și regizor diferit nu este chiar corect. La Londra și New York, centre teatrale cu sindicate puternice ale dramaturgilor, afișele merg în continuare pe stilul clasic.
O FAMILIE EȘUATĂ PE SCENA TEATRULUI BULANDRA
Doina Papp (14 septembrie 2023)
Pentru cine e familiarizat cu scrisul și cu temele din piesele lui Mimi Brănescu (fără a lua aici in calcul scenariile), Family.exe, în premieră acum la Teatrul Bulandra, nu e o surpriză.
Nu demult într-un text regizat la fel ca și acum de autor la Teatrul Metropolis cu numele Și negru și alb și gri, reluat mai apoi la Național cu titlul Cazul acuzativ autorul, mai limpede în intenții și mai aprig în verdicte decât acum, radiografia exemplar și dureros de adevărat metehnele dintr-o familie de pe la noi cu încrengăturile ei seculare, dependența ipocrită și gustul de cleveteală propriu balcanicilor. De data asta evoluând în pas cu era electronicii e luată în calcul și această sursă a fericirilor și nefericirilor noastre ca oameni contemporani, dependenți de telefon, calculator, rețele de socializare etc. Așa încât încă din titlu – Family. Exe – Mimi Brănescu ne atrage atenția asupra acestui personaj nevăzut care se insinuează în viețile celor care mai cred în familia tradițională. Nu știu dacă să plâng sau nu după povestea iscată de găsirea unui jurnal la moartea celei care nu avusese curajul să spună ce gândește din Cazul acuzativ, considerând că autorul e mai aproape de realitate pornind de la un mesaj de pe mobil? Probabil că nu, de vreme ce în final tot despre singurătate e vorba și lipsa de comunicare acolo unde aceasta ar trebui să fie presupusă.
Când în prima scenă e anunțat pretextul convocării familiei de către personajul principal, respectiv apelul telefonic fără răspuns, am crezut că vom suspina meditând la ineficiența acestui instrument în care ne-am pus toate speranțele. Că tot e la modă încercarea de a-i bara agresiunea în viața noastră. Doar că după un interogatoriu cam lung, presant, autorul se dezlănțuie instrumentând un pamflet fără dihotomii, adică eroi pozitivi și negativi, fiindcă la urma urmelor fiecare dintre personaje are dreptatea lui. Poate că sunt justificate pretențiile de adevăr ale celui cu telefonul, bogatul familiei care i-a cam făcut dependenți pe ceilalți de averea lui, dar tot atâta dreptate par să aibă și soția neglijată care-și recunoaște adulterul, și fratele tolerat, fără prea multe principii morale și mama care se răzbună pe un trecut de oprimare evadând într-un trai libertin și sora care-și dezvăluie complexele născute din succesele fratelui și cumnatul excentric, narcisist, aparent exclus de la dezbatere… Evident toate aceste drame mărunte se dezvăluie gradat atingând cotele unui scandal tipic românesc, în stil mahalagesc. Și asta în ciuda aparențelor de viață stilată induse de decorul-carte poștală al lui Andu Dumitrescu dar care doarme în scenă ca și simțul de răspundere al celor prezenți. Ce-i drept o vază se sparge în busculada iscată la un moment dat sub privirile disperate ale proprietarului casei. Prea puțin totuși. Părăsit de toți cei incriminați, puși să-și recunoască minciuna, stăpânul casei și al familiei exe realizează că a trudit degeaba la bunul trai al său și al celorlalți. Singur pe mormanul de bancnote se simte ca măgarul lui Buridan de pe afiș, și poate se va trezi la realitate. Asta în altă piesă de Mimi Brănescu dacă va descoperi că merită să o scrie. În fine, de prisos să mai spunem că replicile sunt când savuroase, când amare când cu tâlc ascuns, că surpriza face parte și ea din tehnica de succes a autorului, doar că prea multa hăhăială din public s-ar putea să indice că drama de dincolo de pojghița de umor nu e mereu descoperită. Ar fi păcat, pentru că Mimi Brănescu nu scrie degeaba ducând mai departe cu succes buna tradiție a satirei din dramaturgia românească unde râsu-plânsu e nelipsit chiar dacă fără prea mare efect de bonificare umană în timp, cum se vede.
Spectacolul de la Bulandra, beneficiind de regia autorului, actor la bază mizează evident pe interpreți. Corect distribuiți aceștia încearcă să-și impună personajul cât mai adecvat și să convingă în pas cu conflictul dramatic. Gigi Ifrim e întotdeauna bucuros când are de jucat și altceva decât comedie pură. Ar putea să adauge însă trăirilor interioare un pic mai multă atitudine, în ton și gest fiind mai atent și cu emisia vocală. Manuela Ciucur joacă în echilibru aparenta frivolitate și drama ascunsă a mamei, cu o tehnică scenic verificată, impecabilă, Cornel Scripcaru e savuros și surprinzător ca de obicei, singurul ce pare scos din tastele unui programator. Soția revoltată are în Oana Tudor dimensiunile minoratului, categorie pe care o reprezintă ca și Paula Niculiță într-un rol de mai mici dimensiuni. Trece prin scenă cu carisma-i bine cunoscută Andi Vasluianu (merita totuși un rol mai consistent), iar Lucian Ifrim, după câteva reprize de comic burlesc produs de un tic inventat probabil de autor, face un salt surpriză la postura celui pus să rostească în final tristul adevăr despre această familie ce se cere resetată.
Un spectacol onorabil, necesar, prin care teatrul contemporan își justifică denumirea și prezența într-o societate căreia-i fuge pământul de sub picioare. Dacă nici familie nu mai e…
https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/o-famile-esuata-pe-scena-teatrului-bulandra-2299987.html
PREMIERĂ LA TEATRUL ”BULANDRA”: ”FAMILY.EXE” – DESPRE SINGURĂTATE ȘI DURERE ÎN C*R
Gabriela Hurezean (19 septembrie 2023)
Seria premierelor autumnale a fost deschisă de Teatrul ”Bulandra” cu un spectacol remarcabil, ”FAMILY.EXE”, de Mimi Brănescu, autor al piesei și a transpunerii pe scenă. Vei petrece o oră și 45 de minute controbăind prin secrete de familie și dezgropând adevăruri usturătoare. Vei înțelege de ce, uneori, familia e o condamnare cu executare, în acel ”acasă” la fel de ospitalier ca o închisoare de maximă siguranță. Din care, evident, n-ai cum să evadezi. Vei mai înțelege că, oricâți bani ai avea, nu poți cumpăra nici iubire, nici compasiune, nici loialitate.
Gheorghe Ifrim conferă emoție și consistență personajului său, Laurențiu. După ce s-a dat de-a berbeleacul cu mașina, scăpând cu viață printr-un miracol, omul începe să-și sune rubedeniile: nevasta, mama, sora, cel mai bun prieten. Nu-i răspunde nimeni. Stând pe o bancă murdară și uitându-se după ciori, Laurențiu are o revelație devastatoare: ”Sunt un om singur, înconjurat de oameni pe care îi doare în cur de mine.” Aprofundând tema, înțelegi de ce. Laurențiu muncește ca un robot isteric pentru a câștiga tot mai mulți bani. Are nevoie de mulți bani pentru că asta îi hrănește orgoliul de a fi un mic Dumnezeu pentru familia sa. Care, pe nesimțite, din prea multă ghiftuială cu orice, devine o șleahtă de profitori. Luându-și prea în serios rolul de pater familias, de stâlp al casei, Laurențiu nu-i permite soției să se ostenească la vreun loc de muncă. Andreea (Oana Tudor) se bucură de cadourile scumpe primite de la soțul afacerist de succes, dar, ca orice nevastă cu prea mult timp liber, își caută o oază de altceva, cu altcineva. Lungul șirag de perle primit de la soț nu mai reprezintă un lanț zăvorât întru fidelitate veșnică. Fapt care îi va aduce o etichetă nemiloasă: ”Ești o curvă care miorlăie după un prost.”
Andi Vasluianu este Tobi, prietenul lui Laurențiu, acel gen de prieten în care vede fratele pe care nu l-a avut niciodată. Personajul este construit în crescendo și descrescendo, ambele foarte bine articulate. Dacă toate celelalte personaje pot avea o scuză pentru ceea ce au făcut, Tobi e cel care nu merită strop de empatie. El este taurul comunal. Armăsarul. Obsedatul care își încearcă norocul la toate purtătoarele de vagin. Expresie concludentă a sintagmei ”bărbații sunt porci”. Dar, ceea ce e mai grav, pe lângă toate conotațiile zoo, Tobi are o trăsătură de caracter definitorie: lașitatea. Andi Vasluianu conferă personajului său toate caracteristicile care îl fac perfect viabil: cinism, blazare, șiretenie, manipulare, minciună, trădare. Odată demascat, are loc aria cea mare: Tobi se tăvălește ca o babă nebună, apoi dă bir cu fugiții.
Sora lui Laurențiu, Polixenia, primește o întruchipare nimerită în interpretarea Paulei Niculiță. Poli urăște sincer pe toată lumea. Inclusiv pe mama proprie. (”Te-ai umplut de muci degeaba, Hecuba!”), își tratează bărbatul ca pe un cățel supus, iar pentru fratele generos n-are decât invidie și ranchiună. Nici cu această piesă, Mimi Brănescu nu se dezice de umorul său specific, infailibil. Poli este ”ciufută din naștere, singurul copil din maternitate care se uita urât la maică-sa.” Soțul Polixeniei, Anton, îi oferă lui Cornel Scripcaru o partitură luxuriantă, pe care, însă, o aproximează elansat. Intrarea în scenă e apoteotică: Anton are un tic, o mișcare necontrolată a bărbiei. Trăsătură de reală expresivitate, pe care, însă, actorul o pierde pe drum, devenind un simplu spectator care șade, tace și roade ceva dintr-un bol. Pictor neînțeles (sau ratat?) are și el replici purtând marca inconfundabilă a lui Brănescu. Iată cum își descrie opera: ”Nu este un copac care am vrut să fie câine. E un copac care aspiră să fie câine. Acel tablou reprezintă aspirația unui copac. Și ce numești tu tufiș, nu este nici tufiș, nici lăcustă. Este reflexia unui curcubeu în ochii unei albine.”
O creație de zile mari performează Manuela Ciucur în rolul mamei. E femeia care ”se ține bine”, care mai vrea să trăiască, deși doarme toată ziua pentru a nu simți durerea, care mai vrea să iubească și să fie iubită. Copiii au crescut, ar fi momentul să se bucure și ea de viață și chiar o face, în compania lui Marian, alintat Mery. Solară, frumoasă, grațioasă, jucăușă, Mama asistă neputincioasă la nefericirea copiilor săi. Pentru că, de la un punct, rolul Mamei se încheie. Nu mai are cum să vindece traume, când vindecarea depinde numai și numai de voința celor răniți. Sau autorăniți. În rolul lui Marian, noul iubit al mamei, Lucian Ifrim aduce surpriza finală a spectacolului. A asistat la dezbaterea toxică, a tăcut, nici nu s-a mișcat de pe scaunul lui, pentru ca, la sfârșit, după ce toți ceilalți au devenit una cu pământul, să spună el câteva cuvinte edificatoare. Edificatoare pentru personajele poveștii, dar și pentru spectatorii care au un deja vu la ”FAMILY.EXE”. Noua creație a lui Mimi Brănescu face parte din acea categorie de încărcături pe care le iei cu tine, acasă, pentru a le cerceta și a le desluși tot mai adânc.
JURNAL DE BUCUREȘTEAN | FAMILIA LUI BURIDAN
Horia Ghibuțiu (25 octombrie 2023)
„Family.exe”, spectacolul lui Mimi Brănescu de la Teatrul Bulandra, scrutează celula de bază a societății românești moderne.
Frumusețea unui text care stă la baza unui spectacol – în cazul „Family.exe” al dramatugului-regizor Mimi Brănescu, unul inteligent și spumos, aș zice, demn continuator al teatrului satiric românesc – e sporită de faptul că lasă loc liber interpretărilor.
Așa e și afișul noului spectacol din repertoriul Teatrului Bulandra, în care vedem un măgar ce tronează pe un purcoi de bani. În interpretarea mea, aduce izbitor cu personajul din „Shrek”, dar îmi pare, totuși, că aș pleca după fentă dacă aș căuta asemănări ale aceluia cu personajele dintr-o familie de azi din România.
Mai degrabă e o reprezentare a ceea ce e cunoscut drept „L’âne de Buridan”, măgarul care s-a prăpădit, fiindcă a fost incapabil să se hotărască dacă să-și potolească mai întâi foamea sau setea. Și face aluzie la protagonist, care, neputându-se decide între a-și susține pecuniar, în continuare, rudele și apropiații sau a le spune adevărul verde-n față, rămâne fără familie.
La începutul spectacolului, mi-am amintit de vorba veche, potrivit căreia prietenii sunt cadoul de la Dumnezeu, ca o formă de compensație pentru familia pe care ne-a dat-o.
Însă în „Family.exe”, nici pe prieteni nu ne mai putem baza în ziua de azi. Familia, în această felie de timp pe care pune lupa Mimi Brănescu, adică prezentul, ne exploatează, trădează, sufocă, indignează. Iar prietenii ne încornorează. Nu răspunde nici dracu’ la telefon. Nu răspunde nimeni când, după tot ce am făcut pentru ei, în sfârșit am avea și noi nevoie de ei, nu doar ei de noi.
Familia e comică, desigur, cu condiția să o poți privi din afară, adică să nu faci parte din ea. Căci din interior pare, deloc amuzant, echivalentul unei condamnări pe viață, fără posibilități de evadare. Ați dedus, din această serie de spoilere, ce ne propune Brănescu în piesa din noua stagiunea teatrală: o meditație tragicomică despre o familie contemporană din România.
„Family.exe” – un titlu care nu dă din coadă până nu te prinzi că, în aceste vremuri guvernate de calculator, noțiunea de familie e un program care pare să aibă nevoie de actualizări – aduce în prim-plan actori pe care se sprijină punerea în scenă: protagonistul Gheorghe Ifrim și „secundarii” Cornel Scripcaru (o notă în plus pentru acest actor cu o nouă prestație mare într-un rol mic) și Lucian Ifrim.
Deconectant și răscolitor în același timp, spectacolul poate miza pe sute de reprezentații, întrucât umorul lui Mimi Brănescu e neperisabil. Nu va fi nestemata stagiunii, dar nici nu și-a propus asta.
RADIOGRAFIE IZBUTITĂ A PREZENTULUI
Ileana Lucaciu (21 noiembrie 2023)
Publicul se va amuza la acest spectacol de lansare a stagiunii de toamnă la Teatrului “Bulandra”. Amuzamentul va fi însă, dublat de constatarea dramatică a comunicării într-o familie din zilele noastre. Comunicarea se rezumă astăzi, în principal la interesele personale și banul dictează relațiile. “Family. Exe” este “un spectacol de Mimi Brănescu”, autorul piesei și regizorul. Scenarist, dramaturg, regizor și actor la bază, Mimi Brănescu și-a afirmat personalitatea creatoare în filme, la televiziune și în teatru. Tema de bază preferată de dramaturg și scenarist, rămâne relația de comunicare fie în familie, fie într-un segment social. De la debutul în teatru cu piesa “Bigudiuri”, urmat apoi de “Gunoierul”, “Genul acuzativ” și alte piese, până la scenariul serialului de succes “Las Fierbinți”, Mimi Brănescu inspirat a realizat adevărate “radiografi” ale relațiilor interpersonale.
În “Family. Exe” dramaturgul continuă demersul și propune un subiect actual prin analiza relațiilor din fanilia lui Laurențiu. Acesta este un om de afaceri cu rezultate consistente financiar, înstrăinat de rudele care îl solicită doar pentru bani. Laurențiu își convoacă întreaga familie să îi dea un răspuns de ce nimeni nu a deschis telefonul la apelul său când a avut un accident cu mașina. Conflictul se susține în principal, prin o serie de monologuri – răspuns la întrebare lui Laurențiu dat de fiecare personaj – Mama venită cu Marian, amantul ei, soția Andreea și Tobi, prietenul omului de afaceri, dar și amantul soției, Polixenia, sora lui și Anton. Personajele se caracterizează prin esența acestor monologuri. Dialogul este susținut prin replici încărcate de umor, dar cu un substrat amar.
În calitate de regizor și în urma experienței sale ca actor, Mimi Brănescu se bazează pe interpretarea actorilor. Regizorul nu apelează la curentul efectelor vizuale cu proiecții, etc. Pentru îndrumarea actorilor și susținerea relațiilor dintre personaje este folosit decorul lui Andu Dumitrescu, simplu și atractiv în prezentarea livingului modern din vila lui Laurențiu, compus din module diverse. Spectacolul are ritm, tensiune, iscate și de scurte pauze în dialog, survenite din tăcerea de câteva clipe a personajelor aflate în căutarea răspunsului la întrebarea capului familiei, un om harnic în afaceri.
Laurențiu este personajul central și Gheorghe Ifrim îi acordă o interpretare meritorie prin modul subtil de a marca nefericirea interioară a celui lipsit de afecțiunea familiei care îl tratează doar ca un suport financiar, dar și vinovăția sa că nu a găsit o cale de dialog major cu cei apropiați. Excelentă este Manuela Ciucur în prezentarea Mamei, o femeie frivolă cu pretenții de vedetă în carieră, preocupată de interese personale. “Pictorul” Anton prin Cornel Scripcaru obține aplauzele publicului pentru monologul satiric în care personajul exprimă credința sa în … “arta modernă” pe care dorește a o servi. Interpretarea actorului este admirabilă. Soția Andreea, neglijată de soțul aflat mereu în deplasare pentru afaceri, revine Oanei Tudor. Cu măsură actrița arată duplicitatea și cauzele adulterului acelei femei afectată și de singurătate. Cu pricepere definește Andi Vasluianu pe Tobi, amic cu Laurențiu, dar și amantul soției, lipsa de caracter a personajului. Paula Niculiță creionează insuficient profilul Polixeniei, sora care crede că fratele trebuie să îi susțină financiar familia. Un rol de compoziție , Marian cel cu probleme de sănătate, amantul mamei, este cu finețe interpretat comic de Lucian Ifrim. Relațiile dintre personaje sunt bine susținute de întreaga distribuție care demonstrează plăcerea interpretării unei piese cu partituri în care actorii cred.
“Family. Exe” este un spectacol reușit, de satiră cu subtext dramatic la adresa comunicării într-o societate dominată de interesul meschin pentru bani. Publicul va aplauda acest spectacol captivant prin veșmântul comic, bogat în ținte spre realitatea curentă.
http://ileanalucaciu.blogspot.com/2023/11/family-exe-teatrul-bulandra-sala-toma.html
