Obiceiuri necurate
INVITAŢIE LA OBICEIURI NECURATE
Claudia Gican (3 ianuarie 2013)
Primul meu articol pe 2013 e o invitaţie la teatru, la comedie, şi pentru că tocmai am scăpat de apocalipsa meselor îmbelşugate e timpul să râdem sănătos. Eu am fost la piesa pe care vreau să v-o prezint aşa că în schimb, aţi putea să-mi recomandaţi şi voi o comedie (asta dacă nu cumva merg s-o revăd).
De ani buni simt că o comedie bună devine o chestie tot mai rară când umorul facil, vulgar şi replicile şablon, previzibile ne invadează de peste tot, mai ales când sunt rostite de pseudo-actori şi actori de duzină scoşi pe bandă de facultăţile particulare sau alte cursuri inventate peste noapte (na! că am dat glas şi primei răutăţi pe anul ăsta!).
Pe 21 decembrie am fost la Bulandra, la o comedie ce merită o recenzie din partea mea, chiar şi aşa puţin întârziată: Obiceiuri necurate în regia lui Mihai Constantin. Când am ales piesa, m-au atras titlul, prezentarea şi afişul, iar faptul că o comedie cu măicuţe ce fac vin la mănăstire se juca chiar în postul Crăciunului mi s-a părut o idee curajoasă la care am vrut să iau parte.
Pe scurt, subiectul: într-o mică mănăstire catolică două măicuţe Philamena şi Augusta se pregătesc să facă vin pe care să-l vândă pentru a face rost de bani pentru mănăstire, lucru pe care îl practicau deja de câţiva ani şi pe care îl ţineau departe de ochii şi ştiinţa stareţei ce se împotrivea la tot ce presupunea licoarea diavolului.
La mănăstire îşi mai fac veacul George – un tânăr administrator, un preot cu mari nevoi de afecţiune şi siguranţă, o măicuţă nouă trimisă “în control”, sora Mary Catherine, cu intenţii pe cât de nevinovate pe atât destinate suspiciunilor celorlalţi, sosesc şi nişte ziarişti de investigaţie Sally şi Paul ce ajung să se deghizeze spre a-şi urma planurile şi care îşi au propriile drame (Sally devine sora Mary Mary, Paul va avea încă trei roluri de părintele Paul, sora Paulina şi al cardinalului). Astfel, în universul monahal, închistat, dominat de slăbiciuni umane şi suspiciuni de tot felul, se creează un spaţiu propice devoalării omului de sub sutană care înafara supunerii religioase îşi are propriile trăiri şi ambiţii.
Nu există implicaţii teologice, putea fi la fel de bine orice alt mediu (decât cel monahal) în care omul tinde să ridice dogmele şi regulile deasupra firescului uman uitând că adevărata natură a lucrurilor întotdeauna va ieşi la iveală, fiind doar o chestiune de timp.
Într-un decor cu gravă muzică bisericească şi câteva rotocoale de fum menite să evidenţieze razele reflectorului ca pe raze de lumină sfântă, comedia începe serios şi liniştit ca o dramă şi, în definitiv, fiecare comedie bună ar trebui să treacă pragul unei drame căci nu poţi râde sincer decât atunci când poţi aprecia râsul.
Ritmul piesei creşte odată cu intriga şi punctul culminant, iar mişcarea scenică extraordinară (actorii nu sunt defel împiedicaţi de lungile sutane) accentuează senzaţia dramatică a întorsăturilor şi spectatorul descoperă râsul nu doar din grimasele simple, naturale ale personajelor, dar şi din comicul situaţiilor, din vâltoarea, jocul, nebunia ce iau naştere tocmai în acel decor aparent sumbru.
Actorii, cu puţine excepţii, sunt tineri, jocul lor de scenă evidenţiază încă de la început un suflu nou, original şi asta personal mă încântă (rolurile feminine din comedia românească sunt de cele mai multe ori previzibile, de parcă aceeaşi actriţă ar vorbi pe mai multe voci… poate ţine de şcoala de actorie, habar n-am) şi a constituit un motiv în plus de a promova spectacolul.
Piesa e vie, energică, are multe scene în care spectatorul poate fi surprins de-a dreptul (ca aceea pe care o apropii de cascadorie când o măicuţă se aruncă în lungul unei mese întinse şi plină de tacâmuri), în care atenţia e pusă la grea încercare de jocul şi mişcarea alertă al actorilor în care nu poţi să nu te întrebi cum de nu se ciocnesc unii de alţii, în care monologurile grave, de dramă, impresionează prin simplitatea şi francheţea lor, iar deznodământul, cât se poate de fericit şi oarecum banal, induce acut senzaţia că adevărul este cel care eliberează sufletul şi limpezeşte complicatele fapte ale omului.
Fără să mă mire aflu că accentele moderne ale piesei se datorează unui autor contemporan american Tom Smith (n. 1969) care tocmai pentru acest scenariu (engl. Drinking Habits) a fost şi premiat în 2004.
Concluzia mea este că Obiceiuri necurate nu e o comedie care vrea să te facă să râzi cu orice preţ şi nu abuzează de mijloacele teatrale pentru a face asta, râsul vine natural, neforţat şi tocmai de aceea este o comedie la care dorinţa de a reveni apare imediat cum părăseşti sala.
http://www.meetsun.ro/diverse/invitatie-la-obiceiuri-necurate/
O COMEDIE … “CURATĂ”, CE LANSEAZĂ TINERE TALENTE
Ileana Lucaciu (14 decembrie 2012)
Prestigioasa instituţie, “Teatrul “Bulandra” îşi deschide porţile tinerei generaţii de actori. Le-a oferit şi un nou de spaţiu de joc prin “Laboratorul de Noapte”, iar acum găzduieşte în sala mare “Liviu Ciulei”, un proiect independent dedicat tinerilor şi datorat actorului teatrului şi fostului profesor la UNATC, Mihai Constantin. “În 2008 au absolvit la UNATC 52 de actori. Dintre ei 65% au renunţat la profesia pentru care s-au pregătit şi nu din vina lor. Procentul creşte de la an la an.” constată Mihai Constantin. Prin spectacolul “Obiceiuri necurate” a depus efort să lanseze la marea rampă a teatrului, o parte din foştii studenţi ai clasei regretatului Adrian Pintea unde a lucrat şi dânsul ca dascăl, iar Teatrul “Bulandra” a acordat atenţia cuvenită proiectului său.
Pentru Marele Public, spectacolul este o comedie “curară”, ce transmite un flux de bună dispoziţie, lipsită de artificii vulgare, savuroasă prin interpretare şi ritmul surpriză al acţiunii, totul impus inventiv de regizorul Mihai Constantin, care se dovedeşte priceput în regulile de bază ale farsei comice. Piesa este “o comedie americană contemporană” de Tom Smith – dramaturg, regizor şi profesor de peste ocean, premiat, în care acţiunea dezvoltă linia clasică a farsei. Totul se petrece într-o restrânsă mânăstire americană, cu o stareţă autoritară (Victoria Dicu) şi doar două călugăriţe – sora Phillamena (Steliana Bălăcianu) şi sora Augusta (Corina Moise) care fabrică pe ascuns şi vând, vin din strugurii din grădină, ca să supravieţuiască.
Se anunţă alarmant un control de la Vatican şi mai intervin şi doi ziarişti în căutare de ştiri senzaţionale – Sally (Andreea Mateiu) şi Paul (Thomas Ciocşirescu), cât şi o novice în ale călugăriei – Mary (Alina Vior). La mânăstirea, care are şi un administrator, pe George (Andrei Runcanu), predică şi un preot ciudat, fost prestidigiator – părintele Chenille (Gelu Niţu). Personajele pornesc acţiunea într-o cavalcadă, încărcată de farse, cu un final surpriză.
Este o comedie simplă despre multe persoane care acceptă ipocrit viaţa monahală din cauze particulare, chiar dramatice. Tom Smith nu e … Shakespeare, dar scrie o replică vie şi răstoarnă mereu situaţiile cu dibăcie şi fină ironie. Mihai Constantin a ales piesa ca material de studiu pentru tinerii actori distribuiţi, şi a reuşit coerent şi ingenios să exploateze datele complicate ale acţiunii, lucrând minuţios relaţiile şi configurarea personajelor.
Scenografa Iza Tărţan compune un decor funcţional şi ofertant pentru gaguri, un salon de lucru dintr-o mânăstire vechie, cu ironie decorat prin plasarea unor obiecte necesare şi croitoriei de care se mai ocupă măicuţele, iar costumele sale servesc imaginea personajelor. În acest spaţiu cu precizie indicat acţiunii, actorii, îndrumaţi admirabil de Mihai Constantin, interpretează cu sinceritate şi dezinvoltură, situaţiile chiar dramatice în care se află personajele, rezultatul fiind o comedie “curată”, adevărată. Ajung la deghizări şi la momente de pantomimă, cu farmec desenate. Finalul primei părţi al reprezentaţiei este o “bijuterie” teatrală prin agitaţia nebună din mânăstire, executată, fără replică, prin gest şi mişcare, excelent, de către actori. Regizorul Mihai Constantin se fereşte de artificii teatrale, şi acordă atenţie cuvenită interpretării actorilor pentru a susţine ritmul alert al farselor pe linia unei trăiri înterioare chiar dramatice a situaţiilor, ce rămâne baza explozivă a umorului reprezentaţiei. Foştii săi studenţi demonstrează astfel, că sunt actori cu talent multiplu, alături de nume afirmate şi apreciate în teatru, colegi de distribuţie.
Lansează conflictul cele două călugăriţe, Augusta şi Phillamena, un “cuplu” exemplar construit relaţional de regizor şi realizat de Corina Moise şi Steliana Bălăcianu. Hotărâtă, dar şi temătoare în acţiunea sa de a produce şi vinde, vin pentru finanţele necesare, este Augusta, concepută din expresii caracteriale încântător sugerate de Corina Moise, o tânără actriţă remarcată şi cu alte prilejuri. Mereu plângăcioasă şi speriată, dar atentă la salvarea din diverse situaţii, apare Phillamena în interpretarea deosebită a Stelianei Bălăcianu. O novice provenită de la un orfelinat ajunsă în pragul jurământului de a deveni călugăriţă, naivă şi îndrăgostită, desenează cu fineţe, Alina Vior în Mary. Viaţa celor de la mânăstire este bulversată şi de apariţia cuplului celor doi ziarişti îndrăgostiţi, aflaţi în căutarea subiectului senzaţional. Andreea Mateiu se transpune perfect în Sally, reporteriţa ahtiată după ştiri senzaţionale, amuzant se dehizează în călugăriţă şi dovedeşte abilitate comică în expresie. Thomas Ciocşirescu în Paul, colegul de la ziar, reuşeşte şi el deghizări, excelent marcate, păstrând profilul iniţial timid al personajului în subtextul interpretării. Actorul are valenţe comice şi în transformările sale este aparent de nerecunoscut. Prin specularea cu naturaleţe a naivităţii îndrăgostitului şi deruta în faţa conflictelor ivite la mânăstitea unde este administrator, Andrei Runcanu compune cu firesc portretul lui George. Degajă haz în adaptarea la situaţii şi relaţionează atent cu partenerii.
Distribuţia cu aceşti tineri minunaţi se completează prin Victoria Dicu de la Teatrul Naţional din Capitală şi George Niţu de la Teatrul Odeon, actori cu personalitate şi experienţă. Vrednică de admirat este compoziţia Victoriei Dicu în autoritara, dar şi ipocrita stareţă. Actriţa dezvoltă personajul sugerând şi o anume problemă interioară specială ce i-a dictat refugiul la mânăstire, dezvăluită impresionat în monologul dramatic ce precede finalul spectacolului. Victoria Dicu se confirmă din nou, ca o personalitate complexă, capabilă de roluri comice, dar şi dramatice. Uneori poate prea exagerată în expresie şi tonalităţi vocale este interpretarea preotului cândva prestidigiator de către Gelu Niţu. Efectele jocului său sporesc însă, adeseori, umorul situaţiilor, mai ales când se apropie de stilul general al nuanţelor dramatice cu rezonanţă comică dezvoltat de parteneri.
“Obiceiuri necurate” este o comedie plăcută pentru Marele Public, ce are nevoie în lumea noastră cenuşie de umor, fiind şi un prilej de cunoaştere a unor posibili actori deosebiţi ai teatrului, desprinşi cu greu pe o scenă importantă, din tânăra generaţie de absolvenţi. Meritul afirmării lor este al Teatrului “Bulandra” şi al lul Mihai Constantin care au stimulat perspectivele celor care mâine trebuie să ducă mai departe drumul greu al teatrului nostru. Spectacolul rămâne o ofertă de bună dispoziţie ce nu trebuie ocolită.
http://ileanalucaciu.blogspot.ro/2012/12/obiceiuri-necurate-teatrul-bulandra.html
OBICEIURI NECURATE, GÂNDURI DUPĂ SPECTACOL
Judy Florescu (3 decembrie 2015)
Nu vă luaţi după titlu, nu vă luaţi după fotografii, mergeţi la acest spectacol din dragoste şi respect faţă de munca depusă de actori pe scenă şi veţi vedea că aţi făcut o alegere inspirată pentru petrecerea unei seri nemaipomenite la teatru. Pe mine, care văd spectacole pe bandă rulantă de ani buni, m-a înveselit Obiceiuri necurate, m-a binedispus şi m-a făcut să renunţ la ochelarii de cal, pe care îi purtam fără să-mi dau seama. Recunosc că m-am dus cu oarece prejudecăţi la spectacol, prejudecăţi legate de religie, dar nu despre religie este piesa, ci este despre oameni şi viaţă, despre vis şi sacrificiu, despre cum ne ascundem neputinţele sau înfrângerile sub nişte haine sau culte, care credem că ne vor proteja de amarul lumii înconjurătoare sau al propriei fiinţe.
De mică mi-am dat seama că trebuie să ai har ca să faci orice meserie din lumea aceasta, dar crescând am realizat că motivele pentru care oamenii se apucă de o muncă pot fi variate de la dorinţe externe ale părinţilor până la zbaterea pentru supravieţuire. Încurcate sunt căile vieţii, iar dacă noi nu ştim pe ce cale s-o apucăm, atunci vom rămâne bâjbâind până la ultima suflare şi praful se alege de menirea noastră.
Excepţional spectacolul Obiceiuri necurate în regia lui Mihai Constantin, pentru că în afară de povestea scrisă de Tom Smith, actorii sunt foarte bine puşi în valoare în primul rând prin tinereţea şi prospeţimea lor. Nu am simţit când au trecut cele 2 ore şi jumătate pentru că ei au fost atât de buni. Şi am mai stat şi la balcon. Bucuria artistică a venit ca un arc de cerc până la balcon şi aplauzele între unele scene nu se mai opreau. La finalul spectacolului am văzut o familie cu bunică iar nepoata spunea că ea a văzut spectacolul la premieră şi că i-a plăcut şi mai mult acum. Am subînţeles că a fost surprinsă şi la fel de înveselită ca la prima vizionare. În umila mea părere de spectator theaterholic, sunt convinsă că despre asta e teatrul – să fii surprins la fiecare reprezentaţie, chiar dacă ştii spectacolul. Atât de tare m-a captivat spectacolul încât actorii când ieşeau din scenă sau vorbeau de camerele din mânăstire eu deja mi le imaginam, pentru mine povestea continua dincolo de decor şi încă mai continuă pentru că am rămas cu multe întrebări.
Actriţa Andreea Mateiu, care şi-a sărbătorit şi ziua de naştere astăzi, a strălucit în rolul lui Sally, jurnalista disperată de glorie şi care e dispusă să facă orice pentru obţinerea primei pagini la publicaţia la care lucrează. De câte ori nu am auzit asta în viaţa reală? Jurnalişti care au trecut peste onoarea meseriei şi au călcat la propriu peste cadavre care să poată face rost de materiale pentru creşterea audienţei… Sally luptă pentru a deveni jurnalist de primă pagină fără să-şi dea seama că acest lucru îi poate afecta pe cei din jurul său. Evoluţia personajului acestuia este fascinantă de la început până la sfârşit pentru că întâmplările prin care trece sunt cel puţin de neimaginat, mai ales într-o mânăstire, unde timpul ar fi trebuit să curgă altfel. Dar, să fim serioşi, oameni buni, şi mânăstirea aceasta face parte din lume, până la urmă, se consumă apă, curent, gaze, mâncare… întotdeauna m-am întrebat cum fac rost măicuţele de hrana lor de zi cu zi şi cum îşi pot achita cheluielile. Oriunde există cheluieli, iar aceste cheltuieli trebuie acoperite mereu. Pentru oamenii simpli se pune problema supravieţuirii, nici pe departe a câştigului. Cum supravieţuim? Uite unul dintre răspunsuri ar putea fi mersul la teatru, ca la un loc în care să aflăm lucruri despre noi şi despre ceilalţi, un loc de comunicare şi cuminecare.
Cred că putem supravieţui prin teatru şi că munca tuturor celor implicaţi în realizarea unui spectacol trebuie promovată în mod constant.
http://judyflorescu.com/2015/12/03/obiceiuri-necurate-ganduri-dupa-spectacol/
OBICEIURI NECURATE – COMEDIA IDENTITATILOR SCHIMBATE
(11 ianuarie 2013)
Când te gândeşti la viaţa monahală o asociezi de obicei cu tihnă, sobrietate, chiar stricteţe. În orice caz, alăturarea dintre o mănăstire şi o situaţie comică pare din start incompatibilă. Obiceiuri necurate, cea mai recentă piesă a Teatrului Bulandra, vrea să ne demonstreze contrariul.
Regizorul Mihai Constantin pune în scenă o comedie veritabilă în care protagoniste sunt călugăriţele dintr-o mânăstire americană. Augusta (Corina Moise) şi Philamena (Steliana Bălăcianu) au o îndeletnicire care iese din sfera îndatoririlor clericale obişnuite: producţia de vin. Totul se realizează, bineînţeles, în secret, fără ştirea autoritarei Stareţe (Victoria Dicu), total împotriva “apei de gură a lui Satan”. Doar că reţeta lor înregistrează un succes neaşteptat, iar informaţia că vinul măicuţelor a câştigat un mare premiu se transformă într-o adevărată ştire.
Pentru a afla toate detaliile, la mănăstire ajung doi reporteri în căutare de senzaţional. Intrând “sub acoperire”: Sally (Andreea Mateiu) se deghizează în sora Mary, iar Paul (Thomas Ciocşirescu) în părintele Paul, dându-se drept fratele ei. Venirea lor se suprapune însă cu o altă vizită: sora Mary Catherine (Alina Vior), trimisă în control de la Vatican.
Personajele ascund fiecare câte ceva, se suspectează reciproc şi se lansează permanent într-un vârtej al speculaţiilor. Maica Superioară crede că Mary Catherine este spionul cardinalului hotărât să închidă mânăstirea şi le însărcinează pe Augusta şi pe Philamena să o urmărească. Venirea aşa-zisului părinte Paul îl nelinişteşte pe pastorul mânăstirii (Gelu Niţu). În consecinţă, îl pune pe administratorul instituţiei (Andrei Runcanu) să îl spioneze. Sper că nu te-am pierdut, dar refacerea evenimentelor unei piese care durează trei ore nu e tocmai uşoară.
Lăsând la o parte intriga întortocheată, remarcabil mi s-a părut jocul actorilor. Fiecare în parte reuşeşte să susţină ritmul rapid al întâmplărilor şi imprimă piesei o energie contagioasă. Lucru de admirat, mai ales când interpretezi nişte personaje dedate într-ale spionajului monahal. Ca în Jocul dragostei şi al întâmplării a lui Marivaux, protagoniştii recurg frecvent la deghizări. Jurnalistul Paul (Thomas Ciocşirescu), de exemplu, îşi schimbă identitatea în nu mai puţin de trei rânduri, devenind, pe rând, părintele Paul, sora Pauline şi cardinalul Redding.
Rezolvarea tuturor încurcăturilor nu putea apărea decât în urma unei noi răsturnări de situaţie şi, cum era de aşteptat din partea unei comedii, lucrurile se termină cu bine. Dacă iau în calcul scena finală, pot spune că atmosfera e chiar descătuşată: toată lumea de pe scenă cântă şi dansează pe ritmurile lui Aleluia! de gospel.
Obiceiuri necurate este o comedie tipică la care vei râde mult, iar starea de bine se instalează repede. Piesa a ramas în stagiunea curentă a teatrului Bulandra, următoarea reprezentaţie având loc pe 25 octombrie.
https://www.postmodern.ro/articol/obiceiuri-necurate-comedia-identitatilor-schimbate/
IN VINO VERITAS
Răzvana Niţă (13 decembrie 2012)
Cam asta ar fi concluzia la care ai putea ajunge la capătul spectacolului “Obiceiuri necurate” semnat de actorul şi profesorul Mihai Constantin.
Pentru ca o mănăstire catolică să nu fie desfiinţată, două măicuţe produc vin pe care îl vând în sat, fără ştirea Maicii Stareţe care are o adevărată repulsie, în faţa băuturii lui Satan, căreia nici măcar nu-i spune pe nume, preferând sintagma “ştii tu ce”.
Textul lui Tom Smith exploatează cu o abilitate demnă de creatorul unei complexe intrigi poliţiste, mai multe “taine” care îşi găsesc găzduire temporară dar simultană în acest spaţiu dedicat reculegerii şi rugăciunii. Aşadar, avem o maică superioară traumatizată de un accident de circulaţie în urma căruia şi-a pierdut soţul (un individ căzut în patima alcoolului) şi cei doi copii; două măicuţe care se dovedesc foarte pricepute la fabricarea vinului (iscusinţă care le aduce şi un premiu în bani fabulos ce salvează astfel mănăstirea); un tânăr administrator încă îndrăgostit de o adolscentă pe care o zărise cândva în fereastra unui orfelinat administrat de tatăl lui; tânăra cu pricina care se pregăteşte să-şi rostească jurămintele pentru a trece de la stadiul de “novice” la cel de “soră”; un preot cam zurliu, pasionat de prestidigitaţie dar care de fapt ascunde un secret emoţionant, o dragoste veche pentru stareţa mănăstirii; doi jurnalişti care nu demult fuseseră cât pe ce să se căsătorească şi care se regăsesc parcă mai îndrăgostiţi, în toiul “anchetei” periculoase pe care o întreprind “sub acoperire” în mănăstire. Vă vine sau nu să credeţi toţi aceştia sunt mai mult sau mai puţin rude sau au un trecut – dar şi un viitor – comun.
Spectacolul este deopotrivă un gest de dragoste, respect, generozitate şi colegialitate pe care Mihai Constantin înţelege să îl facă pentru foştii lui studenţi cărora li se alătură Victoria Dicu, Gelu Niţu şi Andrei Runcanu. Iar reuşita lor este în egală măsură reuşita profesorului lor.
“Obiceiuri necurate” (titlul este totuşi prea puţin comercial, subţire ca sensuri şi cam în general) reuşeşte pe tot parcursul să îşi păstreze ritmul, tensiunea şi umorul. Scenele mute se dovedesc memorabile iar finalul e surprinzător. Un gen de producţie care lipsea Teatrului Bulandra prin acest melanj cuceritor de gaguri, firesc, răsturnări de situaţii şi prospeţime ludică. Prin urmare, avem un spectacol matur, responsabil, cu statură de Bulandra, un show debordând de vitalitate şi entuziasm. Aleluia!
