Amintiri despre Ducu Darie

Amintiri despre Ducu Darie

L-am cunoscut pe Ducu in 2001. Eu ma ocupam de bulandra.ro de un an, el tocmai fusese numit director.

Eu eram mega incantat ca il voi cunoaste pe regizorul Iluziei Comice, spectacol pe care il vazusem deja de multe ori.

Dar ma grabeam. Am ajuns la teatru cu gandul ca pot sta doar 20 de minute. Am intrat in birou, am povestit despre site si teatru in general… si cand m-am uitat trecusera deja 2 ore. Nu am mai patit asa ceva niciodata.

Ulterior, aceasta a fost o constanta. Stiam cand ajung la Ducu, dar nu stiam cand plec.

A fost fara indoiala cel mai preocupat director de teatru din cati am cunoscut de partea online. A avut idei si s-a implicat in continutul site-ului constant.

A fost un manager extrem de implicat in toata activitatea teatrului chiar daca asta a insemnat ca el sa monteze spectacole mai putine.

A sustinut creatia si pe alti regizori intr-o masura in care imi vine greu sa cred ca altcineva o va mai face. Cati directori aproba scenografii a caror montare dureaza 3 zile? Cati se implica incognito pentru a ajuta alti regizori?

Acesti aproape 20 de ani au fost din punctul meu de vedere exceptionali pentru Bulandra.

Ramas bun Ducu!

Sper ca spectacolele tale sa ramana in repertoriu cat mai mult!

Condoleante familiei!



Dragi spectatori, pentru a fi primii care află informații despre programul Teatrului Bulandra, despre repetiții, viitoarele premiere sau alte evenimente speciale, vă invităm să vă abonați la newsletterul nostru.